Ştiri

Brazilia: Luiz Inacio Lula da Silva l-a învins pe Jair Bolsonaro în alegerile prezidențiale

Luiz Inacio Lula da Silva, preşedintele de stânga al Braziliei în perioada 2003-2010, a fost reales la conducerea ţării, el câştigând duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care l-a înfruntat pe conservatorul Jair Bolsonaro, transmite AFP, citată de News.ro.

Considerat de mai multe luni favoritul scrutinului, Lula a obţinut 50,83 la sută din totalul voturilor. Bolsonaro, preşedintele în exerciţiu, a obţinut 49,17 la sută.

Lula revine astfel la putere, după ce a condus ţara în perioada 2003-2010.

“Brazilia revine!”, a spus Lula, în vârstă de 77 de ani, după ce a câştigat alegerile. “Începând de la 1 ianuarie, voi guverna pentru cei 215 milioaane de brazilieni şi braziliene, nu doar pentru cei care au votat pentru mine. Nimeni nu vrea să trăiască într-o ţară divizată, în stare de război continuu. Această ţară are nevoie de pace şi de unitate. Nu există două Brazilii, suntem un singur popor”, a precizat el.

Campania electorală a celor doi candidaţi s-a desfăşurat într-o atmosferă brutală, ei insultându-se copios în timp ce reţelele de socializare, unica sursă de informare pentru majoritatea celor 170 de milioane de utilizatori brazilieni, propagau valuuri de dezinformare. Bolsonaro l-a caracterizat pe Lula drept “hoţ”, “fost deţinut”, “alcoolic”, “ruşine naţională”. Acesta din urmă a reacţionat: “pedofil”, “canibal”, “mic dictator”.

FOTO: Wikipedia

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

14 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

14 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

14 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

15 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

17 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

20 de ore ago

Acest website folosește cookies