Ştiri

BottegaVerde mizează pe o creștere de 25% a vânzărilor în 2021 și pregătește reduceri de până la 84% de Black Friday  

Respectarea măsurilor de distanțare fizică și de evitare a locurilor aglomerate i-a determinat pe tot mai mulți români să facă majoritatea cumpărăturilor online. Această orientare spre magazinele online a generat o creștere a  volumului de clienți noi ai magazinului online BottegaVerde.ro anul acesta cu 50% față de 2020. Numărul comenzilor lunare este în creștere, un trend susținut în industria de cosmetice în 2020-2021.

Provocările de producție și logistică ridicate de pandemie au fost echilibrate de apetitul crescut al clienților pentru cumpărături online. Astfel, 2021 se va încheia pentru BottegaVerde.ro cu o creștere de 25% a cifrei de afaceri.  ”Este clar că a crescut încrederea în mediul online în ultima vreme și suntem siguri că numărul de clienți noi în continuă creștere se datorează și faptului că oamenii nu doar că au prins încredere în cumpărăturile online, ci au și petrecut mai mult timp în mediul virtual, date fiind împrejurările ” explică Alexandru Diaconu (foto), antreprenor – Bottega Verde România.

Business-ul vizează extinderea în offline prin listarea produselor în marile rețele farmaceutice din țară. Primul partener în acest proiect este Farmacia Tei. Începând din luna noiembrie a acestui an, produsele Bottega Verde vor fi disponibile în Farmacia Tei, fiind în desfășurare negocieri și cu alte 3 mari rețele de farmacii cu acoperire națională. Pe lângă extinderea în offline, magazinul online pregătește și lansarea unor noi produse.

În plus, pentru prima dată în România, magazinul online aduce gama completă din Italia de seturi cadou pentru Crăciun marca Bottega Verde. ”Preocuparea noastră principală este de a dezvolta noi produse care să acopere cât mai multe nevoi ale oamenilor. Laboratoarele noastre din Italia lucrează în permanență pentru a identifica noi ingrediente naturale pe care să le transforme în adevărate elixire de frumusețe. Contextul pe care îl traversăm de aproape 2 ani deja a ridicat standardele de îngrijire personală, dar și nevoia și dorința de a face gesturi frumoase. Aici intervin eforturile noastre de a mări selecția de cadouri, de a crea seturi care să acopere diferite momente și relații în care oamenii își doresc să facă un gest pentru cineva drag”, menționează Alexandru Diaconu.

Totodată, la fel ca în fiecare an de Black Friday, magazinul pregătește clienților săi nu doar produse la preț redus, ci și un produs full-size cadou la fiecare comandă.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies