Ştiri

Boris Johnson vrea vize accelerate pentru ”cele mai bune creiere”, după Brexit

Noul premier britanic Boris Johnson a anunţat un proiect în vederea emiterii accelerate de vize, menit să atragă ”cele mai bune creiere” şi să permită Regatului Unit ”să continue să fie o superputere ştiinţifică” după Brexit, relatează AFP.

Programat la 31 octombrie, Brexitul îi îngrijorează pe cercetătorii care muncesc în Regatul Unit şi care se întreabă dacă activităţile finanţate de Uniunea Europeană vor continua.

Potrivit proiectului dezvăluit de Boris Johnson, pe care vrea să-l lanseze anul acesta, vor fi studiate mai multe piste în vederea facilitării acordării de vize ”celor mai buni cercetători din lume”.

Dispozitivul ar putea prevedea criterii care conferă cvasi-automat viză sau ar putea impune un plafon în acordarea de vize unor ”talente excepţionale” – 2.000 de locuri în prezent -, au anunţat serviciile sale într-un comunicat.

”Vreau ca Regatul Unit să continue să fie o superputere ştiinţifică mondială, iar atunci când părăsim UE să susţinem ştiinţa şi cercetarea şi să ne asigurăm că, departe de a fi perdantă, comunitatea ştinţifică să aibă şansa să dezvolte şi să ne exporte inovaţia în lume”, afirmă Johnson, citat în acest comunicat.

Anunţul premierului ”este, poate, un pas în direcţia bună, însă adevărul dur este că Brexitul este o veste teribilă pentru ştiinţa britanică”, a reacţionat John Krebs, un cercetător în zoologie la Universitatea Oxford, într-un comunicat.

”Noi ştim că cercetători din UE au plecat deja, că tinere talente au decis să nu vină aici şi că omaeni de ştiinţă britanici au fost excluşi din proiecte europene din cauza Brexitului”, a subliniat el.


FOTO: Mediafax

Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies