Ştiri

Boeing, despăgubiri de 144.500 de dolari pentru familiile afectate de accidentele modelelor 737 MAX

Familiile care au pierdut rude în două accidente fatale ale unor aeronave Boeing 737 MAX vor primi fiecare aproximativ 144.500 de dolari din partea companiei, transmite BBC News.

Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 de milioane de dolari, anunţat de Boeing în luna iulie.

Fondul a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de 2020.

Avocaţii familiilor victimelor, dintre care multe au dat Boeing în judecată, au respins fondul drept un artificiu de publicitate.

”144.000 de dolari nici măcar nu se apropie de a compensa niciuna dintre familiile noastre sau oricare altă familie. Nu este o sumă care să mulţumească familiile. Familiile vor răspunsuri”, a declarat Nomaan Husain, un avocat din Texas care reprezintă 15 dintre familii”.

Aeronavele 737 Max sunt consemnate la sol din luna martie, iar investigatorii evaluează siguranţa acestora, în urma accidentelor fatale din Indonezia şi Etiopia, în care peste 340 de oameni şi-au pierdut viaţa.

În luna iulie, Boeing a alocat 100 de milioane de dolari familiilor şi comunităţilor afectate de prăbuşiri.

Ulterior, compania a anunţat că jumătate din această sumă va fi rezervată pentru plăţi directe către familii, iar cealaltă jumătate pentru programe de educaţie şi de dezvoltare destinate comunităţilor afectate.

Robert A. Clifford, avocatul coordonator care reprezintă Ethiopian Airlines în litigiul referitor la prăbuşirea zborului 302, a anunţat că lipsa detaliilor la momentul anunţului iniţial sugerează că Boeing l-a considerat în primul rând un mijloc prin care să distragă atenţia de la problemele de siguranţă.

Membrii familiilor, dintre care mulţi ar dori ridicarea unor monumente, continuă să întrebe cum intenţionează compania să cheltuiască restul de 50 de milioane de dolari, a adăugat acesta.

”Unul dintre lucrurile cele mai dificile într-un astfel de dezastru este că familiile nu primesc nimic înapoi”, a spus Clifford.

Directorul general al Boeing, Dennis Muilenberg, a apreciat într-un comunicat că înființarea acestui fond pentru compensarea familiilor este ”un pas important” în eforturile companiei de a ajuta rudele oamenilor care au murit în prăbuşirea avioanelor Boeing 737 Max 8.

Participarea la acest fond este voluntară.

Famillile care solicită să fie despăgubite prin acest fond nu vor fi obligate să renunţe la dreptul de a intenta procese separate împotriva Boeing, a declarat Kenneth R Feinberg, administrator la fondul de asistenţă financiară, care a coordonat distribuirea banilor pentru victimele atentatelor de la 11 septembrie, printre alte fonduri.


Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

59 de minute ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o oră ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

7 ore ago

Acest website folosește cookies