Ştiri

BNR: Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni

Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, iar evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate rămâne o sursă majoră de incertitudini şi riscuri la adresa previziunilor, cel puţin pe termen scurt, arată estimările BNR. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022.

”Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, depăşind valorile evidenţiate pe acest orizont de timp de prognoza pe termen mediu din luna noiembrie 2021. Determinante pentru înrăutăţirea perspectivei apropiate a inflaţiei sunt majorările mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale – chiar şi în contextul aplicării măsurilor de compensare şi plafonare –, precum şi de alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotaţiilor produselor energetice şi ale mărfurilor agroalimentare. Impactul acestora este de natură să amplifice şi să prelungească mai mult deviaţia pozitivă a ratei anuale a inflaţiei de la limita de sus a intervalului ţintei, mai ales ulterior sistării măsurilor de compensare şi plafonare a preţurilor la energie, dar şi să genereze pe orizontul mai îndepărtat de timp efecte de bază dezinflaţioniste”, arată BNR.

Incertitudini semnificative rămân, totuşi, asociate efectelor măsurilor temporare de compensare şi plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, precum şi modului de evaluare şi de includere a acestora în calculul IPC. Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din situaţia blocajelor în lanţurile globale de producţie şi aprovizionare, se arată în raportul BNR.

”În acelaşi timp, evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate rămâne o sursă majoră de incertitudini şi riscuri la adresa previziunilor, cel puţin pe termen scurt, în contextul tendinţei de extindere la nivel naţional a valului pandemic provocat de varianta mai contagioasă a coronavirusului, Omicron, precum şi al progresului insuficient al vaccinării pe plan intern, dar şi prin potenţialul impact exercitat de acest val asupra economiilor europene, afectate puternic şi de criza energetică şi de persistenţa blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare”, potrivit BNR.

Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să fie asociate conduitei politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, deficitul bugetar potenţial inferior ţintei înregistrat în 2021 şi, pe de altă parte, coordonatele programului bugetar aprobat pentru anul în curs, ce vizează o accelerare a consolidării fiscale, conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar într-un context economic şi social dificil pe plan intern şi la nivel global.

O sursă de incertitudini şi riscuri rămâne şi absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate.

”BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu”, precizează banca centrală.

Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 9 februarie 2022.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies