Ştiri

Blue Air lansează cursă directă între București și Bacău

Operatorul low-cost Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, a inaugurat astăzi o rută directă între Bacău și Otopeni, ce va fi operată miercuri, vineri și duminică.

„Această rută reprezintă un pas important în parteneriatul pe care Blue Air îl are cu Aeroportul Bacău, care va sprijini considerabil dezvoltarea regiunii”, a spus Gheorghe Răcaru, directorul general al Blue Air.

În acest moment, Blue Air operează curse directe de la Bacău spre Roma, Londra, Milano, Torino, Dublin, Bologna, Bruxelles, Madrid și Liverpool.

Prin noua conexiune cu Otopeni, pasagerii vor ajunge, prin escală la Otopeni, în Larnaca (Cipru), respectiv în Palma de Mallorca.

Compania, ce a transportat anul trecut 5 milioane de pasageri, estima spre finalul anului trecut că a încheiat anul 2017 cu venituri de circa 400 de milioane de euro.

Blue Air și-a început activitatea pe 13 decembrie 2004, în prezent operând peste 100 de rute în Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia și Spania. Compania are nouă baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool, Torino și Alghero.

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies