Ştiri

Bayer îl numeşte pe Jorge Levinson la conducerea Diviziei Pharmaceuticals pentru România şi Republica Moldova

Grupul german Bayer anunţă o nouă numire la conducerea companiei, începând cu luna august, iar Jorge Levinson va coordona Divizia Pharmaceuticals, gestionând activitatea din România şi Republica Moldova.

El preia aceste atribuţii de la Cătălin Radu, care a decis să urmeze alte oportunităţi profesionale.

Jorge Levinson are peste 15 ani de experienţă în domeniul farmaceutic. Parcursul său profesional a inclus funcţii de conducere în diferite zone ale lumii, de la Mexic, Spania şi Germania, până la Ucraina, Maroc şi Orientul Mijlociu.

”Asigurarea accesului la tratamente de ultimă inovaţie, dezvoltarea portofoliului nostru de produse astfel încât să răspundă în mod eficient nevoilor pacienţilor, susţinerea inovaţiei şi consolidarea încrederii sunt priorităţi ale Bayer la nivel global şi mă bucur să pot contribui la toate acestea prin atribuţiile preluate în România şi Republica Moldova”, a spus Levinson la momentul numirii sale.

Jorge Levinson este originar din Mexic şi a absolvit programe de masterat în Administrarea Afacerilor, Sisteme Informatice şi Managementul Lanţului de Aprovizionare.

Bayer este o companie globală activă în domenii precum sănătate şi agricultură. În anul fiscal 2018, grupul avea aproximativ 117,000 de angajaţi şi a înregistrat vânzări de 39,6 de miliarde euro.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies