Ştiri

Avertisment: subvarianta Omicron XBB.1.5 va deveni dominantă în Europa în perioada următoare

Subvarianta extrem de contagioasă XBB.1.5 a Omicron, care se răspândeşte rapid în Statele Unite, ar urma să devină dominantă în rândul cazurilor de coronavirus în Europa în decurs de o lună sau două, a anunţat vineri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relatează AFP.

Această subvariantă, care a fost detectată pentru prima dată în Statele Unite în octombrie şi este cel mai contagios vector al noului coronavirus până în prezent, reprezintă un „risc scăzut pentru populaţie în ansamblu”, potrivit ultimei evaluări publicate de ECDC, cu sediul la Stockholm.

Acest risc este totuşi „moderat până la ridicat” pentru „persoanele vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă, nevaccinate sau imunodeprimate”, potrivit agenţiei europene, citată de Agerpres.

Pentru ECDC, „există numeroase zone gri în legătură cu XBB.1.5 şi această evaluare s-ar putea schimba în săptămânile următoare”.

În timp ce în prezent reprezintă mai mult de 27% din infecţiile din Statele Unite, XBB.1.5 era responsabilă doar pentru 2,5% din cazurile de COVID-19 în ultimele săptămâni din 2022, potrivit ECDC. „Modelele matematice ale ECDC indică faptul că XBB1.5 ar putea deveni dominantă în Uniunea Europeană (…) în decurs de una până la două luni”, datorită „ritmului său de progres”, a estimat agenţia.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, „în prezent nu există dovezi că severitatea infecţiei cu XBB.1.5 este diferită de cea a altor subvariante ale Omicron”. În total, 38 de ţări au raportat cazuri de XBB.1.5, dintre care 82% în Statele Unite, 8% în Regatul Unit şi 2% în Danemarca, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

11 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

11 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

11 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

12 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

13 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

16 ore ago

Acest website folosește cookies