Ştiri

Austriecii de la S Immo au finalizat prima parte a remodelării de 30 de milioane de euro a mallului Sun Plaza

Dezvoltatorul austriac S Immo a finalizat prima fază a proiectului de extindere a mallului Sun Plaza, care va aduce în plus o suprafață de 7.800 de metri pătrați, unde vor deschide magazine retaileri precum Altex, Terranova, O Bag și Autograf.  Extinderea face parte dintr-un proiect de 30 de milioane de euro pentru transformarea mallului deschis în 2010.

De asemenea, la nivelul -1 a fost deschisă o nouă zonă de shopping, unde se vor afla magazinele Altex și Bebetei (acesta din urmă se afla la parterul centrului comercial).

Totodată, pasajul subteran care face legătura dintre stația de metrou Piața Sudului și mall a fost modernizat și extins.

”Lucrările de construcție vor continua într-un ritm accelerat în următoarele luni, așadar mai multe schimbări urmează să vină a declarat Friendrich Wachernig, membru al consiliului de administrație S IMMO AG.

Procesul de reconfigurare a centrului comercial Sun Plaza a demarat în primul trimestru al anului 2016 și va fi finalizat în primul trimestru al anului 2018. Aceste lucrări vor aduce o suprafață nouă de 11.000 m2, ce va îngloba circa 40 de noi magazine.  Pe lângă cei 11.000 m2, alți 9.000 m2 din suprafața existentă a centrului comercial vor fi renovați în cadrul procesului de remodelare. Investiția se ridică la circa 30 de milioane de euro.

Proiectul se află în cel de al treilea an cu rata de ocupare de 100%, iar 90% din spațiul ce urmează a fi deschis în 2018 este deja pre-închiriat.

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies