Ştiri

Austria își menține împotrivirea față de aderarea României și Bulgariei la Schengen

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marţi dimineaţa, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, relatează presa austriacă. Aflat la Tirana, cancelarul austriac Karl Nehammer, a confirmat ulterior această poziţie.

Ministrul a dezminţit informaţiile potrivit cărora Austria ar putea ceda presiunilor la Consiliul miniştrilor de interne din UE care are loc în 8 decembrie la Bruxelles.

„În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”, a spus ministrul.

De asemenea, nu va exista nici o aprobare condiţionată a aderării la Schegen, adică aderarea la vară, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii – a precizat un purtător de cuvânt al ministrului într-un interviu acordat cotidianului „Kleine Zeitung”.

Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet.

Aflat la Tirana, la summitul unde participă şi preşedintele Klaus Iohannis, cancelarul austriac Karl Nehammer a confirmat această poziţie a Austriei: „Ministrul de interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria şi România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali care au ajuns în Austria neînregistraţi. Asta înseamnă că au trecut pe la graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară internă, aşa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Karl Nehammer.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies