Ştiri

Atac cu sabia la un liceul profesional din Finlanda

O persoană a fost ucisă, iar alte zece au fost rănite marţi, într-un atac într-un liceu profesional la Kuopio, în centrul Finlandei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

”Poliţiştii au făcut uz de armă. Un atacator a fost arestat. Răniţii au fost evacuaţi”, a anunţat poliţia într-un comunicat.

Potrivit presei locale, atacatorul, un tânăr care se află între răniţi, a pătruns – înarmat cu o sabie – marţi dimineaţa într-o sală de clasă a Institutului de formare profesională Savo, în care se aflau liceeni şi adulţi.

”El a lovit o fată la gât cu o sabie şi a înjunghiat-o în abdomen”, a declarat presei locale un martor. Agresorul a declanşat, de asemenea, ”un fel de mică bombă incendiară”, a adăugat el.

O martoră, Roosa Kokkonen, care lucrează în apropiere de instituţie, a declarat pentru postul finlandez de televiziune MTV că o profesoară a ieşit fugind din clădire, plină de sânge pe mâini.

În pofida faptului că astfel de crime violente rămân relativ rare în Finlanda, țara a mai fost îndoliată de două atacuri armate în masă în instituţii şcolare, la sfârşitul anilor 2000.

În 2007, un tânăr în vârstă de 18 ani a împuşcat şapte elevi şi directoarea unui liceu de la Tuusula, la nord de Helsinki, înainte să se sinucidă.

În septembrie 2008, un elev a ucis zece persoane într-un liceu profesional la Kauhajoki, după care s-a sinucis.

În august 2017, un solicitant de azil marocan în vârstă de 22 de ani a înjunghiat mortal două femei şi a rănit alte opt persoane la Turku. Abderrahman Bouanan a fost condamnat în iunie 2018 la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de crimă şi tentativă de omor cu caracter terorist.


Sursa: News.ro

FOTO: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies