Ştiri

Atac armat la metroul din New York. Mai multe persoane au fost împușcate

Mai multe persoane au fost împuşcate marţi într-o staţie a metroului din New York, unde au fost găsite dispozitive explozive, relatează media locale, citând surse din departamentul de pompieri, potrivit agenției Reuters, citate de Agerpres.ro.

Incidentul s-a produs în cursul dimineţii în staţia de metrou de pe Strada 36 din cartierul Sunset Park din Brooklyn, conform presei.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din New York a declarat pentru Reuters că forţele de ordine s-au deplasat la faţa locului. El nu a dat însă detalii despre numărul persoanelor asupra cărora s-a tras.

Potrivit ABC, cel puțin cinci persoane au fost împușcate sau au fost lovite de schije.

Poliția caută un bărbat înarmat, descris ca purtând o mască de gaz și o vestă portocalie specifică angajaților din construcții.

Potrivit primelor informații, ar exista și dispozitive explozive nedetonate.

„La ora 08.27 poliţia a primit un apel de urgenţă de la o persoană care a fost atinsă de un glonţ în metrou”, a indicat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din New York, care a cerut publicului să evite zona.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

12 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

13 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

14 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

15 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

15 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

16 ore ago

Acest website folosește cookies