Ştiri

Economia SUA se confruntă cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani

Inflaţia a continuat să crească în ritm accelerat în luna martie în SUA, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, ceea ce creşte şansele pentru o nouă majorare de dobândă din partea Rezervei Federale.

Datele privind indicele preţurilor de consum, publicate marţi de Departamentul Muncii, arată că în luna martie comparativ cu luna februarie, preţurile au crescut cu 1,2%, cel mai mare salt înregistrat după luna septembrie 2005. În ritm anual, preţurile de consum au înregistrat un salt de 8,5%, cea mai mare creştere în ritm anual de după luna decembrie 1981. În plus, este pentru a şasea lună consecutiv când preţurile de consum în SUA înregistrează un salt anual de peste 6%.

Departamentul Muncii a precizat că preţurile la benzină au crescut cu 18,3% comparativ cu luna februarie şi au fost responsabile pentru mai mult de jumătate din inflaţie. Potrivit Asociaţiei Americane pentru Automobile (AAA), preţul mediu la benzină a atins un maxim istoric de 4,33 dolari galonul (un galon este echivalent cu 3,785 litri n.r.) în luna martie. Chiar dacă benzina a fost principalul factor care a stat la baza inflaţiei de luna trecută, preţurile la alimente şi servicii au avut şi ele o contribuţie importantă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Rusia este al doilea mare exportator mondial de ţiţei. SUA au interzis importurile de petrol, gaze lichefiate, gaze naturale şi cărbune din Rusia ca parte a unui pachet mai amplu de sancţiuni impuse Moscovei după invadarea Ucrainei. Pe lângă scumpirea benzinei, războiul din Ucraina, care acum a intrat în cea de-a doua lună, a provocat şi o creştere globală a preţurilor la alimente deoarece Rusia şi Ucraina sunt mari exportatori de materii prime agricole precum grâu şi ulei de floarea soarelui.

În luna martie, Banca Centrală a SUA a majorat dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, prima majorare a costului creditului din ultimii trei ani. Mulţi analişti cred că avansul inflaţiei va determina Fed să adopte o nouă majorare a costului creditului, de data aceasta cu 50 de puncte de bază, la reuniunea care va avea loc luna viitoare.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

3 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

3 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

3 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies