Ştiri

ASF: Poliţele RCA ofertate care au tariful de referinţă majorat cu 36% vor fi redistribuite de către BAAR

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat miercuri că, potrivit legii, în cazul în care poliţele RCA ofertate spre vânzare au valori care depăşesc nivelul tarifului de referinţă multiplicat cu 1,36 (adică majorat cu 36%), aceste poliţe vor fi redistribuite de către BAAR la valoarea tarifului maximal astfel obţinut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare.

De exemplu, în cazul transportului de marfă, pentru un deţinător de camion ce depăşeşte gabaritul de 16 tone, care resimte în această perioadă o creştere semnificativă a tarifelor poliţelor RCA, preţul maximal de vânzare stabilit prin procedeul enunţat mai sus este de 9.662 lei la categoria B0 (tarif de referinţă 7.105 lei x 1,36 = 9.662 lei). Toate celelalte clase de bonus vor avea astfel scăderi semnificative faţă de tariful maximal de vânzare.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară vine astfel în sprijinul unor categorii socio-profesionale care sunt afectate de preţurile de vânzare a poliţelor RCA, practicate în ultimele zile de firmele de asigurare. Precizăm că, în vederea aplicării acestui mod de calcul al tarifelor maximale pentru RCA, au fost consultate asociaţii de transportatori care au agreat această abordare ce va fi valabilă pentru perioada următoare”, mai arată ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat tuturor intermediarilor în asigurări să informeze de îndată toţi clienţii asupra faptului că, dacă aceştia primesc de la cel puţin trei asigurători diferiţi oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul „N” – https://www.baar.ro/asigurati-cu-risc-ridicat/) mai mari faţă de tariful de referinţă, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadraţi în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017. Acest tip de clienţi pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies