Ştiri

APT își schimbă denumirea și estimează afaceri de peste 70 mil. euro în 2022

Grupul APT, prezent pe piața serviciilor de resurse umane, își schimbă denumirea în Prohuman APT și estimează afaceri de peste 70 mil. euro în 2022, de la 64 mil. euro în 2021.

Furnizorul de servicii de resurse umane Prohuman, prezent în șapte țări europene (Ungaria, Romania, Slovenia, Croatia, Serbia, Germania și Austria) a achiziționat în 2017 pachetul  majoritar de acțiuni al APT, intrând astfel pe piața românească. Activitatea în România s-a desfășurat, până în prezent, în paralel sub celor două branduri.

Prima jumătate a anului 2022 a favorizat tranziția naturală către alinierea identității companiei românești la elementele de brand Prohuman – nume, logo, domeniu web, precum și popularizarea noii identități atât în parteneriatele în care grupul APT este implicat, cât și în mediul de afaceri autohton, în general.

„Fiind în proces de expansiune teritorială la nivel național, am considerat potrivit că este momentul să ne facem cunoscuți sub noul brand Prohuman, spune Sorina Donisa, CEO Prohuman APT.

Apartenența la un grup internațional i-a oferit companiei românești APT avantajul de a beneficia de procesul de knowledge sharing la nivel de grup și regional, ceea ce s-a tradus într-un parcurs de continuă creștere începând cu anul 2018. Pe lângă liniile de business deja consacrate, de recrutare și muncă temporară specialiști, compania a dezvoltat substanțial și linia de business de recrutare și muncă temporară blue. Astfel, Prohuman APT și-a extins atât portofoliul de parteneri, cât și acoperirea teritorială, în prezent, rețeaua ajungând la 6 branch-uri în Brașov, Iași, Timișoara, Sibiu, Craiova și Ploiești, pe lângă sediul central din București.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 314 milioane de lei, respectiv 64 mil eur poziționându-se în top 3 jucători pe piața locala de servicii HR. Până la finele lui 2022, Sorina Donisa, CEO-ul companiei, estimează afaceri de aproximativ 70 milioane de euro.

 

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies