Ştiri

ANPC: Bacterii coliforme, enterococi şi Clostridium în gheaţa folosită de KFC

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa produsă de KFC iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii în care s-au descoperit bacteriile a fost interzisă, a declarat marţi directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat un film realizat în timpul unuia din controalele la KFC, în care era prezentată procedura prin care un pahar în care era introdusă gheaţa descoperită ulterior ca având bacterii era umplut cu Coca-Cola dintr-un dozator al KFC.

Gheață contaminată, găsită în 7 unități

Una din locaţiile KFC în care gheaţa testată a ieşit pozitivă la testul pentru bacterii a fost cea din Vitan, a precizat Paul Anghel.

„La mall-ul din Vitan am prelevat gheaţă, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica şi am determinat anumite valori. N-aş vrea să mă refer la numărul total de germeni, care a fost iarăşi destul de mare şi a fost depăşit, pentru că pot fi unităţi de focar patogene sau nepatogene, dar am găsit, la două probe, bacterii coliforme şi enterococi intestinali.

Am gândit să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate, este un laborator din Bucureşti acreditat şi autorizat RENAR, care a primit de la noi probe de la mai multe unităţi din Bucureşti, în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme – bacterii coliforme, enterococi, Clostridium – lucruri care după părerea noastră sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă, astfel încât să nu se mai propage povestea cu infectarea mai departe.

Vom alerta şi Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi (marţi, n.r.), ca să verifice exact care sunt problemele acolo. De asemenea s-a luat decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase. Povestea a plecat de la determinarea unei cantităţi de gheaţă mult superioare unui băuturi carbogazoase”, a explicat Paul Anghel.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat şi gheaţa de la mai multe locaţii ale McDonald’s, dar analizele realizate aici nu au dovedit nereguli ale calităţii gheţii acestui operator, a adăugat directorul general al ANPC.


Sursa: Agerpres

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies