Ştiri

ANM: Ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi grindină, începând de marţi după-amiză

Meteorologii anunţă că, începând de marţi după-amiază şi până joi seară, vor fi ploi, chiar cu caracter torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iniţial în vestul şi nord-vestul ţării, iar apoi şi în restul teritoriului. În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi în vestul şi nordul Olteniei, aceste fenomene vor fi mai intense, pentru aceste zone fiind emis Cod galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 15.00, până joi, la ora 20.00.

„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în vestul şi nord-vestul ţării, seara şi noaptea de marţi spre miercuri (25/26 mai) în sud-vest, centru şi nord-est, apoi cu precădere în sud, centru şi est. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…35 l/mp”, arată ANM.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Meteorologii afirmă că vremea se va menţine în general instabilă şi în a doua parte a acestei săptămâni.

Cod galben de vijelii

Totodată, de marţi, de la ora 15.00, până miercuri, la ora 11.00, va fi în vigoare un Cod galben vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, precum şi în vestul şi nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăşi 80…90 km/h”, mai arată ANM.

În Bucureşti, de marţi de la ora 15.00, până miercuri, la ora 11.00, cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. În primele ore temperatura aerului va fi cuprinsă, în general, între 23 şi 25 de grade, apoi va scădea, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

Ulterior, până joi dimineaţă, vremea va fi instabilă în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.

În cursul zilei de joi, vremea se va menţine instabilă şi se va răcori. Cerul va avea înnorări şi temporar vor fi intervale cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, posibil cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies