Ştiri

ANM: Cod portocaliu de ploi în zece judeţe şi în municipiul Bucureşti

Meteorologii anunţă, joi, ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni ale ţării, fiind emis un cod galben, valabil până sâmbătă după-amiază. La munte se vor înregistra ninsori. De asemenea, a fost emis cod portocaliu în zece judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Potrivit ANM, de joi de la ora 13.00, până sâmbătă la ora 14.00, este cod galben de ploi în Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului şi în Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

”Va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp”, anunţă meteorologii.

În regiunile sudice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45…55 km/h.

”În a doua parte a zilei de joi (14 octombrie) şi în noaptea de joi spre vineri (14/15 octombrie) în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini mai mari de 1700 m, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

De asemenea, a fost emis cod portocaliu, pentru judeţele Teleorman, Olt, Giurgiu, Călăraşi, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti şi în special în jumătatea sudică a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea şi Gorj.

Va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 40…60 l/mp.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies