Ştiri

Analiză FT: Ţările cu un ritm lent al vaccinării anti-COVID-19 vor avea o redresare economică slabă

Ţările cu noi cazuri numeroase de COVID-19 şi un ritm lent de vaccinare vor înregistra o redresare economică slabă, semnalează luni publicaţia Financial Times (FT).

Principalul impuls al creşterii economice în anul 2021 va fi capacitatea fiecărei ţări de a controla pandemia, astfel că economiile cele mai avansate le vor depăşi în lunile următoare pe cele emergente la capitolele creştere economică, indicatori financiari şi încrederea investitorilor, conform indicelui Brookings-FT.

Şansele unei redresări economice globale coordonate în urma pandemiei au scăzut, întrucât desfăşurarea lentă a vaccinării şi noul val de infectări în unele ţări au ca efect ”perspective de creştere puternic divergente”, potrivit analizei FT.

În ultimele şase luni, datele economice ale economiilor emergente s-au înrăutăţit faţă de cele obişnuite de când a început elaborarea acestui indice în anul 2012, în timp ce randamentele economiilor avansate au crescut odată cu redresarea pieţelor financiare.

O criză a datoriilor, tot mai previzibilă în ţările sărace

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi ONU au avertizat săptămâna trecută că statele sărace afectate de consecinţele economice şi sanitare ale pandemiei riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor, în lipsa unor acţiuni mai ambiţioase din partea instituţiilor multilaterale şi statelor cele mai dezvoltate, inclusiv prin relaxarea plăţii datoriilor şi o furnizare sporită de vaccinuri anti-COVID-19.

Reţeta pentru o revenire economică puternică şi durabilă rămâne aceeaşi ca în ultimii ani, adică măsuri hotărâte de punere a virusului sub control împreună cu stimulente monetare şi fiscale echilibrate, cu accent pe politicile care susţin cererea şi în acelaşi timp sporesc productivitatea, explică profesorul Eswar Prasad, membru al Brookings Institution, potrivit Agerpres.

Potrivit indicelui Brookings-FT, SUA şi China, primele două cele mai mari economii ale lumii, conduc redresarea economică la nivel global, dar fiecare cu un mix de politici diferit. Astfel, în timp ce SUA mizează pe stimulente fiscale, China se axează pe termen lung pe creşterea consumului şi a sectorului serviciilor.

„În schimb, în Europa şi în mare parte din America Latină perspectivele de creştere sunt slabe, iar prognozele FMI aşteptate săptămâna aceasta vor indica probabil şanse reduse ca producţia să atingă până anul viitor nivelurile anterioare pandemiei. Politicile indecise afectează încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri din economiile mai slabe, ceea ce se adaugă constrângerilor economice”, concluzionează Eswar Prasad.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies