Ştiri

Analiștii financiar-bancari se așteaptă ca dobânzile să crească de la sfârșitul acestui an

Analiștii se așteaptă ca inflația, dar și dobânzile să crească într-un ritm ceva mai accelerat ca urmare a modificărilor fiscale implementate sau anunțate (majorarea accizei la combustibil), precum și a celor de politică salarială (creșterea salariului minim, distribuirea contribuțiilor sociale), reiese dintr-un sondaj publicat luni de Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

”Răspunsurile oferite plasează inflația anuală la finalul anului curent la 2,13%, respectiv 3,3% anul următor, marginal peste ultimele proiecții ale BNR, respectiv 1,9% pentru finalul anului curent și 3,2% pentru finalul anului 2018 (acestea din urmă nu includ impactul majorării accizei pe combustibil care va intra în vigoare începând cu luna septembrie 2017”, se arată în sondajul realizat de AAFBR în rândul membrilor săi.

Cei mai mulți analiști financiar-bancari se așteaptă ca banca centrală să mențină dobânda-cheie de politică monetară la 1,75% pe an până la sfârșitul lui 2017, urmând ca aceasta să ajungă la 2,25% pe an la finele lui 2018. Implicit, estimările analiștilor privind nivelul dobânzii ROBOR cu maturitate de o lună este de creștere față de nivelul actual (0,69% în august) până la 1,08% la finalul acestui an și 1,6% la finele anului viitor.

”Majorările de taxe indirecte precum și politica bugetară axată pe impulsionarea consumului vor conduce la o majorare a ratei inflației atât în 2017 cât și în anul următor. Prin urmare este așteptată o întărire a politicii monetare, probabil începând cu finalul anului curent”, a precizat Adrian Codîrlașu, vicepreședinte AAFBR.

AAFBR, înființată în 2008, reunește peste 90 de membri activi, analiști și manageri din diverse ramuri ale spectrului financiar: macroeconomie, strategie, sector bancar, analiză financiară, investiții, asigurări, piața de capital, comunicare financiară și relații cu investitorii.

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies