Ştiri

AmRest a inaugurat primul său restaurant Burger King din România. Cât a costat investiția

AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante şi servicii alimentare, a deschis joi primul său restaurant Burger King în România, din cadrul grupului polonez, în centrul comercial Mega Mall din Capitală.

Investiţia a fost de 3,5 milioane lei, a declarat Alan Laughlin, preşedintele Burger King AmRest, în cadrul unei întâlniri cu presa, care a precizat că lanţul vrea să deshidă alte 40-50 de localuri în următorii cinci ani în România.

În prezent, în Aeroportul Otopeni, funcţionează deja un restaurant Burger King, operat însă de o altă companie.

De altfel, brandul Burger King a mai fost prezent în România şi în trecut, însă a fost nevoit să-şi închidă restaurantele. Compania Atlantic Restaurant System, operatorul de la acea vreme al francizei Burger King în România, a închis în 2012 ultimele sale restaurante din ţară.

”Cred că putem ajunge la 40-50 de restaurante în următorii cinci ani, din care 10-20 cu drive-thru. Ne uităm la Bucureşti şi alte oraşe mari, inclusiv pe drumurile principale. Mai târziu, în acest an, vom deschide încă un restaurant în AFI Cotroceni şi mai purtăm negocieri pentru o altă locaţie tot în Bucureşti, dar care nu este într-un mall”, a declarat joi Alan Laughlin, preşedintele Burger King AmRest, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Reprezentanţii AmRest estimează circa 800 de clienţi zilnic la noul restaurant deschis.

”Ne plac mall-urile din România. Sunt bine organizate, frumoase”, a adăugat el.

Compania operează în România şi reţeaua de cafenele Starbucks.

”Industria de servicii alimentare este mai dezvoltată aici faţă de alte state europene”, a adăugat Alan Laughlin.

AmRest Holdings este unul dintre cei mai mari operatori de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de ţări.

AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks şi Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog şi KABB, precum şi pentru brandul online Pokai. În România, AmRest operează reţeaua de cafenele Starbucks şi, începând de anul acesta, lanţul de restaurant Burger King.

Zilnic, peste 11 milioane de clienţi vizitează restaurantele Burger King din întreaga lume.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies