Ştiri

Amenzi de peste 35 de milioane de lei aplicate de Garda de Mediu de la începutul lui 2022

Amenzile aplicate de Garda de Mediu la nivel național, în primele patru luni din an, depăşesc 35,6 milioane de lei.

Peste 10.078 din totalul controalelor au fost neplanificate şi au vizat modul de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare, rezolvarea unor reclamaţii, investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, verificarea modului de realizare a obligaţiilor stabilite la încetarea activităţii, identificarea de obiective noi sau acţiuni comune cu alte autorităţi.

Potrivit datelor centralizate la nivelul instituţiei, numărul amenzilor aplicate în aceeaşi perioadă a ajuns la 1.806, fiind cu 22% mai mare decât cel înregistrat în 2021, când a fost de 1.477 de amenzi. Cuantumul sancţiunilor a fost, de asemenea, cu 21% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, ajungând la o valoare totală de 35.611.375 de lei, faţă de 29.316.825 de lei, în 2021.

La capitolul sesizări penale se înregistrează cea mai mare diferenţă, numărul acestor acte fiind cu 131% mai mare decât cel de anul trecut, din acelaşi interval. Astfel, în acest an au fost întocmite 74 de sesizări penale pentru infracţiuni precum: transfer ilegal de deşeuri, braconaj, continuarea activităţii după dispoziţia GNM de încetare a activităţii, nerespectarea măsurilor impuse de desfiinţare a lucrărilor de construcţii pentru care nu s-au obţinut acte de reglementare sau comercializarea şi deţinerea de specii din faună interzise.

În toate aceste acţiuni au fost angrenaţi, în medie, 420 de comisari din cadrul Comisariatelor General, Judeţene şi Municipiului Bucureşti. Cea mai mare parte din sancţiuni şi, respectiv, din sesizările penale a fost înregistrată în lunile martie şi aprilie 2022.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies