Fapt Divers

Amber Heard acceptă să îi plătească un milion de dolari lui Johnny Depp

Actriţa Amber Heard a anunţat luni că a semnat un acord pentru a pune capăt procedurii de recurs în cadrul procesului intentat pentru defăimare în Statele Unite fostului ei soţ, Johnny Depp, acceptând să-i plătească un milion de dolari actorului, informează agențiile de presă.

„După o îndelungată reflectare, am luat dificila decizie de a încheia un acord”, a scris actriţa pe Instagram, fără să precizeze termenii financiari ai acordului.

Amber Heard, în vârstă de 36 de ani, a făcut iniţial recurs la verdictul pronunţat în luna iunie, care o condamna să îi plătească despăgubiri de 10 milioane de dolari fostului ei soţ, care, la rândul lui, trebuia să îi achite despăgubiri de 2 milioane de dolari.

„Am luat această decizie după ce mi-am pierdut încrederea în sistemul judiciar american, în cadrul căruia mărturia mea publică a fost utilizată ca o formă de divertisment şi a dat apă la moară reţelelor de socializare”, a declarat actriţa americană.

Avocaţii lui Johnny Depp, în vârstă de 59 de ani, au salutat luni încheierea acestui acord.

„Suntem încântaţi să încheiem oficial acest capitol dureros pentru domnul Depp, care a indicat clar pe tot parcursul acestui proces că prioritatea sa era să scoată la iveală adevărul”, au declarat avocaţii Benjamin Chew şi Camille Vasquez.

„Decizia unanimă a juriului şi hotărârea care a rezultat în favoarea domnului Depp împotriva doamnei Heard rămân în vigoare”, au precizat aceştia.

„Plata de un milion de dolari – pe care domnul Depp s-a angajat să o doneze în scopuri caritabile, ceea ce va şi face – arată că doamna Heard recunoaşte concluziile” instanţei, au adăugat ei.

Bătălia judiciară dintre cei doi foşti soţi a avut la bază un editorial publicat în The Washington Post în 2018, în care Amber Heard s-a descris drept „o personalitate publică reprezentând violenţele conjugale”, fără să îl numească în mod expres pe soţul ei din acea vreme.

Afirmând că acel text i-a distrus reputaţia şi cariera, Johnny Depp, în vârstă de 59 de ani, a dat-o în judecată pe fosta lui soţie într-un proces în care starul hollywoodian a cerut despăgubiri de 50 de milioane de dolari. Amber Heard a contraatacat şi a deschis un proces în oglindă, solicitând despăgubiri cu o valoare dublă.

După cele şase săptămâni de dezbateri, juraţii de la Tribunalul din Fairfax, un oraş de la periferia Washingtonului, au ajuns la concluzia că cei doi foşti soţi s-au defăimat reciproc, dar au estimat că prejudiciile suferite de Johnny Depp erau mai mari.

Procesul, ultra-mediatizat şi difuzat în direct de posturile TV americane, a fost urmărit de milioane de telespectatori din lumea întreagă şi a provocat un val de mesaje ostile la adresa actriţei Amber Heard pe reţelele de socializare.

FOTO: Gage Skidmore/Wikipedia

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

56 de minute ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

o oră ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

2 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

3 ore ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

4 ore ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

5 ore ago

Acest website folosește cookies