Ştiri

Amazon, pe cale să mai concedieze 9.000 de angajați

Amazon va concedia încă 9.000 de angajaţi în săptămânile următoare, a spus CEO-ul Andy Jassy într-o notă adresată angajaţilor luni, măsura adăugându-se disponibilizărilor anunţate anterior, care au început în noiembrie şi s-au extins până în ianuarie, transmite CNBC.

Runda precedentă de concedieri a totalizat peste 18.000 de angajaţi şi a afectat în principal angajaţii din grupurile sale de retail, dispozitive, recrutare şi resurse umane.

Amazon a luat decizia de a concedia mai mulţi angajaţi deoarece urmăreşte să eficientizeze costurile. A luat în considerare economia, precum şi ”incertitudinea care există în viitorul apropiat”, a spus Jassy.

Compania tocmai a încheiat cea de-a doua fază a procesului său anual de bugetare, denumită intern ”OP2”.

”Principiul primordial al planificării noastre anuale din acest an a fost să fim mai supli, făcând acest lucru într-un mod care să ne permită să investim în continuare puternic în experienţele cheie pe termen lung ale clienţilor, despre care credem că pot îmbunătăţi semnificativ viaţa clienţilor şi Amazon în ansamblu. ” a spus Jassy.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies