Ştiri

Amazon.com riscă amenzi de până la 200.000 de dolari în Rusia

Amazon.com riscă amenzi de până la 12 milioane de ruble (204.000 de dolari) în Rusia, pentru că nu şterge conţinutul pe care Moscova îl consideră ilegal, au relatat marţi agenţiile de presă, în ceea ce ar fi prima penalizare de acest fel pentru gigantul tehnologic din SUA.

Rusia a amendat alte câteva firme de tehnologie străine pentru aceeaşi infracţiune, o parte din ceea ce criticii spun că este o campanie mai amplă a Kremlinului pentru a limita influenţa şi acoperirea companiilor de tehnologie occidentale în Rusia.

TASS a citat o instanţă din Moscova care a afirmat că împotriva Amazon au fost întocmite două dosare, ambele referitoare la ”o încălcare a procedurii de restricţionare a accesului la informaţii”, în conformitate cu legislaţia rusă.

”Amazon se confruntă cu o pedeapsă sub forma unei amenzi în valoare totală de până la 12 milioane de ruble”, a declarat TASS, care a citat instanţa.

Amazon nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii trimise prin e-mail.

TASS nu a specificat conţinutul care ar fi încălcat legislaţia rusă.

Marţi, un tribunal districtuall din Moscova a amendat serviciul de streaming al Amazon, Twitch, cu 4 milioane de ruble pentru că a găzduit un interviu video cu o personalitate politică ucraineană despre care Moscova a spus că ar conţine informaţii ”false”.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies