Ştiri

Ajusto.ro se extinde: de la o platformă de servicii integrate pentru acasă, la servicii personalizate pentru business-uri  

Ajusto.ro își extinde gama de servicii cu soluții personalizate pentru segmentul business, propunând amenajări de spații comerciale și spații de cazare în regim hotelier sau non-hotelier.

”Având un portofoliu de furnizori și meșteri, intrarea pe segmentul B2B a venit ca un pas firesc în creșterea business-ului, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de trei ori mai mare ca în 2018”, reiese dintr-un comunicat de presă. “În contextul unui deficit de meșteri pe piață, putem să oferim, prin intermediul echipelor noastre, servicii profesioniste pentru amenajarea și modernizarea diveritelor tipuri de spații. Am atacat de curând și segmentul B2B deoarece am identificat în piață atât necesitatea de a lucra cu meșteri pricepuți, cât și aceea de a superviza managementul întregii lucrări, de la stadiul de proiect până la darea în funcțiune de către personal calificat”, a declarat Iulian Maxim, project manager Ajusto.

Serviciile Ajusto pentru acasă acoperă nevoile de amenajare completă a unui spațiu de locuit, cele de curățenie, precum și instalarea de aparate electrocasnice. Ele au fost dezvoltate ca urmare a necesității de externalizare a proiectelor de amenajări, tendință care s-a accentuat de la an la an. Dacă luăm ca referință anul 2019, în decursul a doar 12 luni, solicitările clienților s-au dublat, iar perspectivele de creștere sunt menținute și pe parcursul acestui an, în ciuda contextului general nefavorabil creat de pandemie.

Tot în creștere se află și segmentele micilor montaje în locuințe (de la electronice și electrocasnice până la montarea tablourilor) și amenajărilor complete ale locuinței (finisaje interioare și exterioare, instalații electrice), acesta din urmă fiind baza portofoliului de servicii pe care Ajusto.ro le oferă clienților săi. Principalul target este reprezentat de familiile tinere (25-34 de ani, urmat de segmentul 35 – 45 de ani), care apelează la Ajusto atunci când își achiziționează o locuință nouă. Ajusto, un proiect antreprenorial lansat în 2016 de ENGIE Romania, este o platformă online pentru servicii integrate de amenajare a locuinței, curățenie, reparații, precum și instalații sanitare și electrice.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

55 de minute ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o oră ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o oră ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

7 ore ago

Acest website folosește cookies