Ştiri

Afacerile GEZE România au crescut până la 3,5 milioane de euro în ultimul an

GEZE România, companie specializată în sisteme premium de acționare a uşilor, a ferestrelor şi a tehnologiei de siguranţă, a anunțat rezultate financiare pentru anul fiscal 2016-2017 (1 iulie 2016 – 30 iunie 2017) de peste 3,5 milioane de euro, în creștere cu 14,3% față de perioada similară a anului trecut.

Plusul se datorează în principal tendinței de creștere a segmentelor de piață retail și office, dar și dezvoltării rețelei de distribuție, care ajunge la 22 de companii partenere, explică reprezentanții GEZE România, subsidiară independentă, din 2010, a GEZE GmbH.

„În ultimul an, ne-am focusat pe segmentul de office premium și retail, care a fost în continuă expansiune și unde am livrat uși automate, sisteme pentru căi de acces și de evacuare, sisteme de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, dar și sisteme de control acces și securitate”, a precizat Vlad Stanislav, Managing Director al GEZE România

Compania a încheiat contracte pentru proiecte precum Bucharest One, The Bridge, Siemens Continental Timișoara, The Office Cluj, United Business Center, Veranda Mall, Prima Shops Oradea, Shopping City Piata Neamt, plus altele aflate încă în curs de dezvoltare: Vox Timișoara, Bega Offices Timișoara, Riviera Cluj, Clădirea 3 Ideo, Bistrița Retail Park.

„Potențialul segmentului hotelier și medical privat este încă destul de redus – sunt 5,6 proiecte noi pe an, însă o tendință de creștere o vedem în piața industrială și logistică care prinde avânt și de la care așteptăm creșteri mai mari pe divizia de service și mentenanță”, a mai declarat  Vlad Stanislav.

Anul 2018 va aduce mai puține proiecte. „(…) piața se va mai pondera, la fel ca și retailul și expansiunea mall-urilor. De aceea, forecast-ul nostru pentru anul fiscal care începe la 1 iulie 2017 și până la 30 iunie 2018 este mai temperat, de 8-10%. În plus, ne concentrăm pe consolidarea structurii interne, urmărim creșterea echipei locale în concordanță cu evoluția activității companiei”, a adăugat Vlad Stanislav.

Anul viitor, focusul businessului local GEZE va fi îndreptat către segmentul industrial și logistic, iar printer proiectele în curs de livrare se numără: Vox Technology Park Timișoara, Bega Business Center, Clădirea Ideo, Maternitatea din Brașov, Hotelul Hilton și Bistrița Retail Park.

 


FOTO: Facebook / GEZE

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies