Ştiri

Afacerile AdePlast au crescut cu 13% în 2016

AdePlast a anunțat că afacerile companiei au crescut, anul trecut, cu 13%, până la 346 de milioane de lei, iar volumul de polistiren livrat a fost 1,2 milioane de metri cubi, echivalentul a 12 milioane de metri pătrați de termosistem, potrivit unui comunicat emis de producătorul român de materiale de construcții.

„Considerăm că anul 2016 a fost unul extrem de bun pentru AdePlast și pentru zona construcțiilor, în general. Iar dacă nu vor interveni schimbări majore în plan politico-economic, 2017 se poate înscrie pe același traseu”, a declarat Marcel Bărbuț (foto), proprietarul AdePlast.

În ceea ce privește exportul, producătorul a înregistrat o cifră de afaceri de patru milioane de euro, în creștere cu 36% față de anul trecut. „AdePlast își consolidează de la an la an poziția pe piețe cu tradiție în ceea ce privește calitatea materialelor. Și vorbim aici de Austria, Germania, Marea Britanie, Grecia. În același timp, volumele cele mai mari le-am înregistrat în Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. Produsele cele mai cerute pe aceste piețe sunt polistirenul EPS 80+, tencuiala siliconată și adezivul super plastic de înaltă rezistență – AFN”, precizează Alex Bărbuț, Export&Development Manager la AdePlast.

Pe piața hidroizolațiilor, vânzările de membrane ale AdePlast au avut o creștere de 47% în volume, față de 2015. „Diversificarea portofoliului cu produse complementare celor pe care le producem a fost o strategie care a avut la baza nevoile clienților noștri și solicitările acestora pentru materiale adiacente sau alternativă la ceea ce producem. Așa am reușit, de pildă, să vindem de 4 ori mai multă vată minerală pentru termosistem decât în 2015”, precizează Marcel Bărbuț.

AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

 


FOTO: Mediafax

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies