Ştiri

A murit fostul preşedinte francez Jacques Chirac

Fostul președinte Jacques Chirac a murit la vârsta de 86 de ani, informează presa franceză și agențiile internaționale.

„Preşedintele Jacques Chirac s-a stins în această dimineaţă înconjurat de ai săi. În pace”, a declarat Frédéric Salat-Baroux, soţul lui Claude Chirac, fiica fostului şef al statului francez.

Chirac a fost președinte al Republicii Franceze între 1995 și 2007.

Fostul şef de stat, care s-a retras din viaţa politică de mai mulţi ani, locuia împreună cu soţia sa Bernadette Chirac la Paris.

Victimă a unui accident vascular cerebral (AVC) în 2005, el a fost spitalizat în mai multe rânduri după ce a plecat de la Palatul Élysée.

Intrat în Guvern la vârsta de 37 de ani, el a urcat în ierarhie, după care a ajuns la Matignon în 1974.

Ultima treaptă, cea mai înaltă, este mai complicat de atins. După două eşecuri în alegerile prezidenţiale, în 1995 el este ales preşedinte al Republicii, iar apoi este reales în 2002.

Însă, dincolo de cariera politică, Jacques Chirac i-a marcat pe francezi prin stilul său degajat, cuplul său cu Bernadette Chirac, dar şi prin reforme, precum desfiinţarea serviciului militar obligatoriu sau reaşezarea sistemului pensiilor.


FOTO: AFP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies