Ştiri

A murit actorul Ian Holm, care a interpretat rolul lui Bilbo Baggins în Stăpânul Inelelor

Actorul englez Ian Holm, care a interpretat o largă paletă de roluri, de la androizi şi hobiţi, la Shakespeare, a murit vineri la Londra, la vârsta de 88 de ani, informează The Guardian.

El era internat şi, potrivit unei declaraţii a agentului lui, suferea de Parkinson. „Fermecător, blând şi fioros de talentat, ne va lipsi enorm”.

Ultimele zile ale lui Holm au fost documentate într-o serie de portrete realizate de soţia lui, Sophie de Stempel.

Holm, care a câştigat un trofeu BAFTA şi a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Chariots of Fire” (1981), a fost un actor versatil. A jucat teatru până în 1976 şi a atras o nouă generaţie de fani odată cu rolul din seria filmelor „Lord of the Rings”.

Născut în Essex, în 1931, Ian Holm s-a îndrăgostit de actorie din copilărie. A făcut parte, între altele, din Royal Shakespeare Company, unde a fost o figură importantă.

În 1976, a suferit un trac sever, în timpul unei reprezentaţii „The Iceman Cometh”. El l-a descris drept „un fel de cădere nervoasă”. Acel incident, pentru el, a rămas „o cicatrice în memorie care nu o să dispară vreodată”.

După ce a abandonat teatrul, s-a îndreptat către o carieră pe marile ecrane. A jucat în câteva filme britanice, precum „The Bofors Gun”, „Oh! What a Lovely War” şi „Young Winston”. Odată cu distribuirea în rolul androidului Ash din „Alien” al lui Ridley Scott, a devenit cunoscut la nivel internaţional. Acestui rol i-a urmat Sam Mussabini, antrenorul din „Chariots of Fire”.

Ian Holm a fost Napoleon în „Time Bandits” al lui Terry Gilliam, Lewis Carroll în „Dreamchild”, şi părintele Cornelius în „The Fifth Element” al lui Luc Besson, dar şi Polonius în „Hamlet” al lui Franco Zeffirelli. A fost ales să joace rolul Bilbo în două dintre cele trei lungmetraje „The Lord of the Rings”, regizate de Peter Jackson, dar şi în două dintre filmele „Hobbit”.

Holm a revenit la Shakespeare în 1997, în „Regele Lear” montat de Richard Eyre la Teatrul Naţional din Londra, iar un an mai târziu a primit însemnele de Cavaler pentru contribuţia adusă teatrului.

În 2004 şi-a publicat autobiografia. Ian Holm a fost căsătorit de patru ori şi a avut cinci copii.

FOTO: Wikipedia

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies