Ştiri

6.000 de români, prinși într-o singură zi că nu respectă regulile sanitare

Șase mii de români au fost prinși în ultimele 24 de ore că nu respectă regulile sanitare. Cuantumul amenzilor depășeşte un milion de lei, potrivit Poliţiei. De asemenea, s-au întocmit două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI, împreună cu reprezentanți de la alte autorități, au făcut mai multe controale în țară, în special în zonele cu risc epidemiologic ridicat și la obiectivele supuse unor restricții.

La nivel național au acționat peste 15.000 de angajați: 6.400 de polițiști, 4.000 de jandarmi, 1.830 de cadre ISU, 180 de polițiști de frontieră și 2.530 de polițiști locali, precum și reprezentanți ANSVSA, de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor și ai autorităților publice locale.

Verificările au vizat aproape 5.300 de operatori economici, 213 operatori transport de persoane și aproximativ 11.500 de obiective de interes, printre care 4.750 de restaurante, terase sau fast-food-uri, potrivit Mediafax. De asemenea, au fost verificate peste 73.000 de persoane, fiind prinse aproape 6.000 care nu respectau măsurile de protecție sanitară. 743 de persoane nu au respectat restricțiile de circulație.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies