Ştiri

WellCode, în parteneriat cu Banca Transilvania, lansează ”Bursele Wellcode”

WellCode, furnizor de cursuri de programare și servicii de mentorat, cu sediul în Cluj-Napoca, lansează în parteneriat cu Banca Transilvania, un program de mentorat bazat pe un concept nou în România, prin care le oferă cursanților posibilitatea de a-și recupera investiția, în funcție de punctajul obținut la concursul organizat la final. ”Bursele WellCode”, accesibile tuturor celor interesați să învețe programare sau să-și găsească joburi mai bine plătite, demarează în luna august a.c. și vor fi acordate la finalul perioadei de șase luni de curs. Banca Transilvania, partener în proiect, intenţionează să recruteze în echipa sa specialiști din rândul absolvenților acestui program.

Bursele WellCode au fost gândite ca un mecanism prin care vrem să recompensăm performanța celor dispuși să investească în dezvoltarea lor profesională și personală, vor să învețe programare și sunt dispuși să investească în acest proces. Sistemul de recompense a fost gândit într-o manieră diferită de tot ce există acum în piață. Accentul este pus pe seriozitate, perseverență și dorința de schimbare prin învățare. Astfel, la finalul celor șase luni, cursanții vor intra într-o competiție de absolvire, la finalul căreia, pe baza punctajului realizat pe proiect, pot primi înapoi toată suma investită sau o parte din ea. Estimăm că, în cadrul acestui proiect, vom avea până la finalul anului peste 100 de cursanți. Pe termen lung, ne dorim să ajungem ca 1.000 de studenți ai noștri să fie angajați ca programatori”, a spus Petru Trîmbițaș, fondatorul WellCode.

Programul se adresează celor care sunt interesați de programare, celor care vor să treacă la un nivel profesional superior și să-și găsească slujbe mai bine plătite sau studenților care încă nu și-au definit drumul în carieră și care vor să facă programare.

Admiterea se va face în urma unei ședințe de consultanță susținute de un membru al echipei WellCode, astfel încât fiecare candidat va avea acces la toate informațiile de care are nevoie pentru a decide intrarea în program.

După 6 luni, vom organiza un concurs în cadrul căruia cursanții vor fi evaluați din materia parcursă. Participanții vor trebui să creeze programe respectând un set de cerințe, iar evaluarea se va face automatizat, deci va fi sută la sută obiectivă. Practic, recompensăm performanța”, a precizat Trîmbițaș.

Concursul de la finalul cursului va dura două ore iar tematica subiectelor va fi bazată pe cunoștințele oferite în primele patru module de pe platforma learn.wellcode.ro. Fiecare subiect va avea asociat un punctaj, în funcție de dificultate (între 1 și 100), acest punctaj fiind cunoscut de la început de cursanți. Punctajul final al fiecărui concurent se va obține însumând punctajele obținute de acesta la fiecare subiect.

Acordarea discounturilor, adică recompensarea, se face în funcție de punctajul obținut, celor care participă fizic la runda oficială de concurs. Cursanții care obțin cel mai ridicat punctaj (primii 1%) își recuperează integral suma investită, ceilalţi participanți fiind recompensați în funcție de rezultatele obținute. Regulamentul detaliat privind organizarea concursului poate fi consultat la link: https://wellcode.ro/regulament-concurs/.

Pe măsură ce ideea noastră va lua amploare, ne dorim să avem cât mai mulți parteneri-firme. Targetăm companii din diverse domenii de activitate, în general organizații în care lucrează echipe de programatori”, a explicat Petru Trîmbițaș.

Fondată în 2017 de Petru Trîmbițaș, fost olimpic național la informatică, cu stagii de internship la Facebook și Google, WellCode are trei linii de business, respectiv reconversie profesională pentru cei care vor să facă din programare o profesie, pregătirea elevilor pentru olimpiade și cursuri de upgrade pentru profesioniști. Din la lansare și până în prezent, 100.000 de persoane s-au înregistrat pe platformă, iar mentorii au pregătit gratuit peste 30 de elevi olimpici, care s-au calificat și au avut rezultate foarte bune la olimpiadele județene de informatică, la cea națională și la concursuri internaționale. La cursuri se pot înscrie atât persoane din România, cât și din afara țării.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

51 de minute ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

2 ore ago

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

2 ore ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

3 ore ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

3 ore ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

3 ore ago

Acest website folosește cookies