Ştiri

Virusul misterios din China zguduie şi pieţele bursiere

Preţurile activelor riscante au scăzut marţi la nivel mondial, iar yenul şi titlurile Trezoreriei americane au crescut, pieţele financiare reacţionând la îngrijorarea provocată de noul virus respirator din China. Un nou bilanţ indică 17 decese şi sute de îmbolnăviri. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a convocat miercuri o întâlnire pentru a analiza declararea unei urgenţe medicale la nivel global, în timp ce autorităţile din China au confirmat că noul coronavirus s-ar putea răspândi de la om la om. Primarul oraşului Wuhan, unde a apărut virusul, a confirmat un al şaselea deces provocat de virus. Investitorii sunt îngrijoraţi de pericolul contagiunii, în condiţiile în care sute de milioane de oameni vor călători cu ocazia sărbătorii Anului Nou chinezesc, în această săptămână.

Traderii şi-au reamintit scăderile înregistrate de acţiuni în timpul epidemiei provocate de Sindromul Respirator Acut Sever (SARS) în perioada 2002-2003, care a ucis circa 800 de oameni în întreaga lume, după ce a apărut în China. Potrivit News.ro, acţiunile de pe pieţele emergente au scăzut cu 1,58%. Indicele MSCI al acţiunilor din regiunea Asia-Pacific, exceptând Japonia, a închis în declin cu 1,63%, în timp ce indicele japonez Nikkei a pierdut 0,91%.

La Hong Kong, care a avut de suferit în timpul epidemiei SARS, principalul indice bursier a coborât cu 2,8%. În Europa, cele mai mari scăderi au fost ale acţiunilor producătorilor de bunuri de lux, care au expuneri mari în China. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 index a scăzut cu 0,16%, iar indicele global MSCI cu 0,29%.

În Statele Unite, indicele acţiunilor companiilor aeriene a coborât cu 2,3%, iar cele ale operatorilor de hoteluri şi cazinouri Las Vegas Sands şi Wynn Resorts, ambele cu operaţiuni importante în China, au scăzut cu peste 4%. ”Apariţia virusului pare să fie cel mai important factor negativ”, a declarat Scott Brown, economist şef la Raymond James, în St. Petersburg, Florida. Indicii bursieri americani Dow Jones Industrial Average, S&P 500 şi Nasdaq Composite au înregistrat la rândul lor o uşoară scădere.

Randamentul titlurilor Trezoreriei SUA pe termen de 10 ani a scăzut de la 1,835% la 1,7795%. Indicele dolarului a scăzut cu 0,04%, iar euro cu 0,04%, la 1,109 dolari pe unitate. Contractele futures pentru aur au scăzut cu 0,22%, la 1.55,4 dolari uncia.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

3 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

3 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

5 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

5 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

5 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

6 ore ago

Acest website folosește cookies