Ştiri

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea anti-coronavirus, cea mai eficientă şi scurtă cale prin care putem să revenim la normalitate

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID la nivel naţional, medicul Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Militar Central, a declarat, joi, că vaccinarea împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 poate fi „cea mai eficientă şi mai scurtă” cale prin care populaţia poate reveni la normalitate.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din România militează pentru vaccinare, afirmând că este singura ieșire din situația în care lumea se află în acest moment. „Vaccinarea în general scade consumul de antibiotice. Vaccinarea antigripală scade consumul de antibiotice şi implicit scade riscul de dezvoltare a rezistenţei germenilor la antibiotice.

În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala COVID-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, o veste extraordinară, aceea a perspectivei unui vaccin în perioada imediat următoare, motiv pentru care avem o rază de speranţă, avem un motiv de care să ne legăm şi un orizont de aşteptare şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior”, a declarat Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

Automedicaţia, contraindicată

Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre administratea antibioticelor, de multe ori cu impudență și în cantități nejustificat de mari de către români. Acesta a punctat, la fel ca și medicul Alexandru Rafila, că antibioticele nu trebuie folosite la cazurile diagnosticate cu Covid-19 și mai ales de pacienții care vor să prevină infecția cu SARS-CoV-2. „În momentul de faţă avem suficiente date disponibile care ne spun cât se poate de clar că azitromicina nu are beneficii şi nu se recomandă la pacientul cu infecţie SARS-CoV-2, pentru că nu aduce beneficii clinice, iar pe noi ne interesează beneficiile clinice reale şi nu efectul placebo, nu ideea de a administra un tratament unui pacient, fără să aibă nevoie.

Majoritatea formelor uşoare de infecţie cu SARS-CoV-2 la pacienţii tineri, fără comorbidităţi, sunt auto-limitate şi avem nevoie doar de tratament simptomatic, fără necesitatea unui tratament antiviral şi, categoric, fără nevoia unui tratament antibiotic, dacă pacientul nu are o boală cronică, nu are semne de supra-infecţie bacteriană. Lucrurile trebuie judecate de la caz la caz.

Altfel, ne vom trezi după terminarea pandemiei cu o rezistenţă extrem de crescută a pneumococului rezistent (…) sau stafilococului. Cred că aici trebuie să punem în balanţă beneficiile vizavi de consecinţele pe care le putem avea în perioada post-pandemică, legat de riscurile rezistenţei la antibiotice”, a spus el.

Elena Marinescu

Recent Posts

CoinPoker elimină taxele de retragere și lansează un giveaway (P)

CoinPoker, una dintre cele mai remarcabile platforme de criptopoker din lume, a făcut recent un…

54 de minute ago

Cipru, destinația care nu te poate dezamăgi. Peste 90.000 de români sunt așteptați anul acesta

Plină de locuri frumoase, cu plaje însorite și ape de un albastru ireal, dar definită…

3 ore ago

FL Technics și Universitatea Politehnica din București își anunță parteneriatul oficial în ingineria aerospațială

FL Technics, una dintre cele mai importante companii de întreținere, reparație și revizie (IRR) din…

3 ore ago

Germania a evitat intrarea în recesiune

Economia germană a revenit pe creştere în primul trimestru al acestui an, când a înregistrat…

3 ore ago

Program STB și Metrorex în minivacanța de 1 mai și Paște

Circulaţia trenurilor de metrou, în perioada 1 - 6 mai, se va desfăşura conform graficelor…

3 ore ago

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în T1

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru…

4 ore ago

Acest website folosește cookies