Ştiri

Ungaria sfidează UE şi cere Gazprom o majorare a livrărilor de gaze

Ungaria va continua discuţiile cu Rusia privind majorarea livrărilor de gaze şi se aşteaptă să ajungă la un acord cu Gazprom privind creşterea aprovizionării de luna viitoare, a anunţat luni ministrul de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie, pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina. Luna aceasta, Gazprom a început majorarea livrărilor de gaze către Ungaria, notează Agerpres.

„Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuţiile cu ruşii privind majorarea livrărilor de gaze către Ungaria. Există o ofertă de creştere a aprovizionării, vom ajunge la un acord cu Gazprom în următoarele zile şi vom semna un acord prin care vor fi majorate livrările zilnice”, a declarat Szijjarto. Acesta nu a dat detalii privind volumele sau preţurile.

La 1 august, Ungaria avea rezerve înmagazinate de 3,25 miliarde metri cubi de gaze, mai mult de 51% din capacitatea de stocare, conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Înaintea invadării Ucrainei, autorităţile de la Budapesta au semnat un acord cu Gazprom pe 15 ani privind livrarea a 4,5 miliarde metri cubi de gaze.

UE a început să pună în practică în această lună un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face faţă creşterii necontrolate a preţurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina. Luna trecută, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că ţara sa va aplica decizia Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaze, deşi nu este convenabilă.

„Recunoaştem decizia, care ne este nefavorabilă, şi ne vom strădui să o implementăm cu daune cât mai mici pentru noi”, a afirmat oficialul ungar. Anterior, Ungaria susţinuse prin ministrul de Externe, Peter Szijjarto, că acordul prin care statele Uniunii Europene au convenit să îşi scadă cu 15% consumul de gaze naturale este „o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare, care ignoră complet interesele naţionale”.

Partea ungară a fost singura care s-a opus planului adoptat de miniştrii europeni ai Energiei, cu toate că şi alte ţări membre ale UE au exprimat rezerve sau au fost exceptate de la măsurile de compensare a reducerii volumului de gaze livrat de Rusia. Ungaria cumpără din Rusia 65% din petrol şi 85% din gazele naturale pe care le utilizează, ceea ce o face foarte vulnerabilă la actuala criză energetică.

Elena Marinescu

Recent Posts

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

16 minute ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

59 de minute ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

8 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

8 ore ago

Acest website folosește cookies