Fapt Divers

Unde este înmormântat Regele Mihai I al României. Toți regii României se află acolo

Regele Mihai este înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeş, acolo unde sunt înmormântaţi toţi regii României.

Mănăstirea de la Curtea de Argeş este o capodoperă a arhitecturii bizantine. A fost construită la începutul secolului al XVI-lea în timpul domnitorului Neagoe Basarab şi este considerată monument istoric.

Carol I a ales locul de veci

Carol I a ales acest loc de odihnă veşnică pentru că i s-a părut foarte aproape de cer. Fostul suveran Mihai a fost înmormântat lângă soţia lui, Regina Ana, în noua necropolă regală, ridicată lângă mănăstire.

Regele Mihai I şi-a dorit un loc în catedrala unde se odihnesc unchiul şi bunicul său, Carol I şi Ferdinand, cei care au scris istoria modernă a României. Tot acolo se află mormintele reginei Elisabeta şi reginei Maria, bunica Regelui Mihai. Din păcate, spaţiul îngust nu a mai avut alt loc de veci. Acum câţiva ani, Regele Mihai a căutat o soluţie împreună cu Arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului, Calinic.

NewMoney

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

44 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

7 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies