Ştiri

Un mare producător auto anunță că va produce doar mașini electrice începând cu 2026

Audi, divizie a grupului german Volkswagen AG, va renunţa din 2026 la maşinile cu motor pe benzină şi motorină, a anunţat publicaţia Sueddeutsche Zeitung, citând declaraţiile şefului Audi, Markus Duesmann, către reprezentanţii sindicatului şi ai conducerii companiei, transmite Reuters.

De asemenea, nu vor mai fi vândute nici modele hibride din 2026, compania urmând să se concentreze pe vehiculele electrice.

Un purtător de cuvânt al Audi nu a fost imediat disponibil pentru declaraţii.

Firma mamă Volkswagen are ca obiectiv să livreze anul acesta un milion de vehicule electrice. Grupul a anunţat recent că şi-a majorat investiţiile planificate în tehnologiile digitale şi vehiculele electrice până la 78 de miliarde de euro în următorii cinci ani, dintre care aproximativ 35 miliarde euro vor fi investite în mobilitate electrică.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Drumul de acces către cartierul Greenfied, pe masa Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă, iar printre proiectele de pe ordinea de…

4 minute ago

Sondaj INSCOP: 23,4% dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o ameninţare pentru România

Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o…

42 de minute ago

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Acest website folosește cookies