Ştiri

TOPUL celor mai corupte ţări din Europa. Ce loc ocupă România

Ungaria este percepută ca având cel mai ridicat nivel de corupție în sectorul public din UE, potrivit celui mai recent raport al Transparency International, citat de Politico.

Cu scoruri cuprinse între 42 și 46 din 100, Ungaria, Bulgaria și România sunt cu mult în spatele topului țărilor integre din UE, Danemarca fiind încoronată ca cea mai bine clasată (90), urmată de Finlanda (87) și Suedia (83), în clasament.

Danemarca și Finlanda, de asemenea,sunt  în fruntea clasamentului mondial, aceasta din urmă la egalitate cu Noua Zeelandă (87), datorită „instituțiilor lor democratice puternice și respectării drepturilor omului”, în timp ce Siria și Sudanul de Sud (13) și Somalia (12), „s-au implicat în conflicte prelungite”.

Luxemburg, Marea Britanie și Austria și-au văzut scorurile scăzând semnificativ din 2017, în timp ce Irlanda este singura țară membră a UE al cărei scor s-a îmbunătățit. Moldova, căreia i s-a acordat statutul de candidat la UE în iunie anul trecut, și-a îmbunătățit scorul.

Cu un scor de 28, Rusia are unul dintre cele mai scăzute rezultate din Europa de Est, iar invazia sa pe scară largă a Ucrainei din februarie anul trecut este o „reamintire puternică a amenințării pe care corupția și absența răspunderii guvernamentale o reprezintă pentru pacea și securitatea globală. ” conform unui comunicat de presă publicat odată cu raportul.

Potrivit sursei citate de b1.ro, scorul Ucrainei este doar puțin mai mare (33), dar țara „a întreprins reforme importante și s-a îmbunătățit constant” de la începutul războiului.

Dar conflictul nu a pus capăt corupției din țară, așa cum arată recentul scandal care l-a forțat pe ministrul adjunct al apărării al Ucrainei să demisioneze – arătând că „mecanismele anticorupție ale țării îi trag până acum la răspundere pe oficialii publici”, se arată în raport.

Regatul Unit și Qatar sunt la niveluri minime istorice în ediția din acest an – deși pentru Doha raportul nu face o legătură directă cu așa-numitul scandal de corupție  Qatargate, care a zguduit Bruxelles-ul.

Indicele folosește datele sondajelor bazate pe interviuri cu experți și oameni de afaceri din diverse surse (inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial) pentru a clasa 180 de țări din întreaga lume în funcție de nivelul lor perceput de corupție, pe o scară de la 0 – ceea ce înseamnă foarte mult corupt – la 100.

Elena Marinescu

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

4 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

4 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

5 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

5 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

5 ore ago

Acest website folosește cookies