Ştiri

TeraPlast cumpără 70% din acțiunile producătorului de ambalaje flexibile Somplast Năsăud

TeraPlast SA a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni ale companiei Somplast SA din Năsăud, producător de ambalaje flexibile. Această achiziție face parte din strategia de dezvoltare a Grupului care mai are alte investiții de peste 32 milioane de euro în curs de implementare, transmite compania.

„Încă de când am vândut Divizia Steel am anunțat că, pentru a crește valoarea firmei, avem ca obiectiv să creștem atât organic, cât și prin fuziuni și achiziții. Am decis achiziția Somplast deoarece este deja prezentă pe piața de folii pe care urmează să intrăm în 2021 odată cu investiția făcută de TeraPlast Folii Biodegradabile SRL. Integrarea Somplast, după obținerea avizelor de la Consiliul Concurenței, va crea o serie de sinergii la nivel de aprovizionare cu materii prime și eficientizare a utilizării capacităților de producție. Nu în ultimul rând, Somplast este un simbol al industriei județului Bistrița-Năsăud. Ar fi fost păcat ca această bază industrială să se degradeze și să dispară. După ce am anunțat două tranzacții de vânzare a unor business-uri ale Grupului ne bucurăm să anunțăm și o primă achiziție.” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Tranzacția, în curs de avizare

Această achiziție este finanțată din vânzarea terenului pe care funcționa depozitul TeraPlast din Brașov. Acesta a fost vândut recent cu 1,3 milioane de euro, iar activitatea depozitului va fi relocată începând din ianuarie 2021 într-un spațiu din cadrul parcului industrial Electroprecizia în Săcele.

Dincolo de valoarea business-ului, Somplast deține în Năsăud 20.000 de metri pătrați de hale, din care în prezent sunt utilizate doar 25%. Pe lângă produsele pe care le fabrică, compania este și reciclator autorizat de produse din polietilenă.

TeraPlast urmează să preia controlul asupra Somplast după primirea avizului de la Consiliul Concurenței. De asemenea, compania studiază perspectivele și altor tranzacții în România și în străinătate.

Grupul TeraPlast are aprobate pentru cofinanțare cu ajutor de stat proiecte de investiții în valoare de 31 de milioane de euro. Pentru acestea TeraPlast va primi în total 14,7 milioane de euro ajutor de stat. Acestea vizează extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații și fabricarea de ambalaje biodegradabile. În urma proiectelor, vor fi create peste 200 de noi locuri de muncă.

NewMoney

Recent Posts

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

17 ore ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

18 ore ago

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

19 ore ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

20 de ore ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

20 de ore ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

20 de ore ago

Acest website folosește cookies