Ştiri

Taxa de pod de la Fetești, suspendată de la 1 iunie 2023

Ordinul prin intermediul căreia se suspendă tariful de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă a fost publicat în Monitorul Oficial al României, motiv pentru care taxa va fi suspendată începând cu 1 iunie.

Șoferii trebuie să știe că taxa este suspendată pentru toate categoriile de vehicule. „Este oficial, de la 1 iunie întră în vigoare suspendarea taxelor de pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor și prim-vicepreședinte PNL Ilfov.

„Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al României ordinul prin care se suspendă aplicarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunare intre Fetești și Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule”, a adăugat el.

Taxa de pod de la Fetești va fi suspendată de pe 1 iunie, ora 00:00, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, dar nu mai târziu de finalul lunii august.

„Am fost astăzi pe șantierul Podului peste brațul Borcea A2 împreună cu responsabilii din partea CNAIR, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și consolidare pe calea 2 aferentă podului, dar și pentru a sprijini și presa, în același timp, antreprenorul, astfel încât să putem ridica restricțiile de trafic din zonă, cât mai repede.

Acest pod face parte din cele 4 construite în urmă cu aproximativ 40 ani peste Dunăre, fiind toate reabilitate în ultimii 3 ani, mai puțin acest ultim sector aferent Podului Borcea, cel mai dificil, aici fiind cea mai degradată porțiune.

În urma expertizelor, inspecțiilor și decopertărilor făcute, s-au constatat deficiențe importante de execuție la momentul construcției podului, precum lipsa stratului de hidroizolație, care a dus la infiltrarea apei în betonul de sub straturile rutiere ale podului, fiind necesară astfel refacerea dalelor de susținere a căii pe pod (elemente structurale de rezistență).

Întrucât nu se pot demola toate in acelasi timp toate dalele de susținere a căii pe pod pe cele câteva sute de metri lungime, experții au indicat etapele de desfășurare a lucrărilor, etape pe care vrem să le închidem cât mai repede”, a mai transmis Ionel Scrioșteanu, potrivit Antena3.ro.

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

9 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

9 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

10 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

11 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

12 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

13 ore ago

Acest website folosește cookies