Ştiri

Tătaru, despre imunizarea anti-COVID-19: În ianuarie putem face primele vaccinuri

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că prima tranşă de vaccin anti-COVID-19 ar urma să ajungă în luna decembrie, România urmând să primească, în acea primă fază, 1.290.000 de doze. 

Nelu Tătaru a explicat, miercuri seară, la Digi 24, că vaccinul a cărui testare a fost suspendată se află în faza 3 de studiu, în care sunt incluşi şi subiecţi cu comorbidităţi, iar orice incident opreşte studiul şi o echipă independentă evaluează pacientul.

El a menţionat că sunt cinci producători cu care Comisia Europeană are discuţii şi contracte. „Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziţionate de Comisia Europeană, cu un posibil plus de încă 100 de milioane, să vină în decembrie, o primă tranşă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele (…) Se preconiza ca în decembrie să vină prima tranşă şi în ianuarie să putem face primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România era de 1.290.000 de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur, vom şti şi noi şi-l vom găsi şi pe piaţa europeană„, a detaliat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a reiterat că s-au solicitat Comisiei Europene doze pentru 10.700.000 de persoane. „Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, persoanele care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic„, a menţionat el.

Studiile clinice finale pentru un vaccin împotriva noului coronavirus dezvoltat de dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford au fost suspendate după ce un participant din Marea Britanie a avut o reacţie adversă, informează BBC, potrivit News.ro. AstraZeneca a spus că este vorba despre o pauză de rutină în cazul unei „boli inexplicabile”.

Concluziile studiilor clinice sunt atent urmărite peste tot în lume, iar vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford este considerat un candidat puternic între cele dezvoltate la nivel global. După fazele de testare 1 şi 2 care s-au încheiat cu succes, există speranţa că acesta va fi între primele care vor ajunge pe piaţă.

Elena Marinescu

Recent Posts

Cipru, destinația care nu te poate dezamăgi. Peste 90.000 de români sunt așteptați anul acesta

Plină ochi de locuri frumoase, cu plaje însorite și ape de un albastru ireal, dar…

2 ore ago

FL Technics și Universitatea Politehnica din București își anunță parteneriatul oficial în ingineria aerospațială

FL Technics, una dintre cele mai importante companii de întreținere, reparație și revizie (IRR) din…

2 ore ago

Germania a evitat intrarea în recesiune

Economia germană a revenit pe creştere în primul trimestru al acestui an, când a înregistrat…

2 ore ago

Program STB și Metrorex în minivacanța de 1 mai și Paște

Circulaţia trenurilor de metrou, în perioada 1 - 6 mai, se va desfăşura conform graficelor…

2 ore ago

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în T1

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru…

3 ore ago

BCR raportează o creștere a profitului în primul trimestru

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de…

3 ore ago

Acest website folosește cookies