Ştiri

Suedia s-a răzgândit şi va susține aderarea României la Spațiul Schengen

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni seara că Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen.

Bogdan Aurescu a salutat poziția favorabilă exprimată de suedezi cu privire la aderarea României la Schengen. „Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi, pentru declarația pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen, în urma discuției noastre bune și cuprinzătoare din 22 noiembrie”, a scris ministrul de externe, pe Twitter. „Aderarea României va face Uniunea Europeană mai sigură”, a adăugat Aurescu.

Social-democratul suedez Ardalan Shekarabi i-a mulțumit ministrului Bogdan Aurescu pentru dialog și pentru „cooperarea excelentă”.

La rândul său, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a precizat că social-democraţii suedezi au anunţat, în urmă cu puţin timp, că susţin aderarea României la spaţiul Schengen.

„Social-democraţii suedezi au anunţat, în urmă cu puţin timp, că susţin aderarea României la spaţiul Schengen. Iată că din nou Partidul Social Democrat îşi îndeplineşte cu responsabilitate datoria faţă de români. Suntem iar singurii care ne-am făcut treaba la nivelul familiei noastre politice.

Purtătorul de cuvânt, Ardalan Shekarabi, a declarat clar ceea ce spuneam de câteva săptămâni, că niciodată nu s-au opus, ci doar au cerut guvernului de dreapta să îşi asume şi să explice deciziile pe domeniul afacerilor europene întrucât parteneriatul lor cu extrema dreaptă nu este viabil”, a scris Victor Negrescu, luni, pe Facebook.

El a mai spus că „nu vom cere ca cei din opoziţie să îşi ceară scuze pentru faptul că au pus în pericol aderarea României la spaţiul Schengen, dar le vom cere să se implice pentru a înlătura piedicile puse de guvernele de centru-dreapta din Olanda şi Austria”. „Hai, România! Nu ne lăsăm. Voi continua săptămână aceasta discuţiile cu parlamentarii din ţările membre reticente”, a conchis Negrescu.

 

Elena Marinescu

Recent Posts

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

29 de minute ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

7 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

7 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

8 ore ago

Acest website folosește cookies