Categories: Ştiri

Subsidiara locală a Husqvarna estimează afaceri de 25,5 milioane de euro în 2022

Subsidiara locală a producătorului suedez de utilaje destinate întreținerii spațiilor verzi – Husqvarna – a raportat afaceri de 24 de milioane de euro în 2021, în creștere cu 13% față de 2020. Până la finele anului, compania estimează afaceri de 25,5 milioane de euro în România, iar printre planurile companiei din acest an se numără inaugurarea a trei noi magazine tip concept store în Cluj, Brașov și Constanța. Este vorba despre investiții care se ridică la circa 1,8 milioane euro.

Piața utilajelor de îngrijire a spațiilor verzi este foarte dinamică și orientată către noi tehnologii. „Observăm o accelerare a tendințelor de upgrade și o schimbare de  atitudine cu accent pe autonomia utilajelor și trecerea la acumulatori”, explică Emil Țînț, CEO-ul Husqvarna România. Conform spuselor sale,  la nivel de grup, politica Husqvarna de a contribui activ la un viitor sustenabil, se traduce prin linii de producție regândite pentru limitarea amprentei de carbon și game de produse cu niveluri reduse de emisii sau chiar zero emisii directe, cum este cazul roboților de tuns gazon Automower.

La nivel mondial trecerea la utilaje pe acumulatori pentru întreținerea spațiilor verzi urbane este susținută prin legislație. De pildă, adaugă Emil Țînț, în unele țări, primăriile sunt obligate să facă întreținerea spațiilor verzi publice  – parcuri, grădini, cimitire sau terenuri de sport, exclusiv cu antreprize de peisagistică ce folosesc flote de utilaje alimentate cu acumulatori.

„Acesta este un segment aproape inexistent în România, fiind o breșă de piață pe care este foarte mult loc de creștere. Populația noastră urbană este sensibilă la subiectul poluării nu doar cu noxe, ci și fonică, iar această categorie de produse  profesionale cu baterii a fost creată de Husqvarna tocmai pentru utilizare în zonele rezidențiale fiind nepoluante și mai silențioase decât motoarele pe benzină”, continuă el.

Investiții de 166 milioane euro în cercetare și dezvoltare, la nivel de grup

Pionier și lider mondial în tunderea robotizată a gazonului, Husqvarna a investit la nivel de grup doar în 2020 aproximativ 166 de milioane de euro în cercetare și dezvoltare. Sumă alocată cu precădere dezvoltării serviciilor digitale și produselor automatizate cu acumulatori.

În cadrul celei mai recente conferințe internaționale organizate de către Husqvarna anul acesta, compania a anunțat că este pregătită să lanseze prima sa mașină autonomă de tuns gazon cu zone de lucru delimitate virtual, pentru grădini private.

La ora actuală, compania se află în plin proces de dezvoltare a acestei tehnologii pe care deja o furnizează în gama produselor profesionale prin soluția EPOS (Sistem de operare cu poziționare exactă). Astfel, viitorul robot de tuns iarbă va putea face mai mult decât să întrețină gazonul în stare excelentă. „O asemenea mașină practic ar transforma Automower® într-un fel de grădinar privat. Acesta va fi condus de inteligență artificială, facilitând protejarea sănătății grădinii și a biodiversității, adaptându-se perfect nevoilor personale ale proprietarului”.

NewMoney

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o oră ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

7 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

7 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

7 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

8 ore ago

Acest website folosește cookies