Ştiri

STUDIU. Unu din trei euro câştigaţi de Grecia vine din turism

Contribuţia totală a turismului la economia Greciei în 2023 (incluzând beneficiile directe şi secundare) este estimată între 62,8 şi 75,6 miliarde de euro sau 28,5% – 34,3% din PIB, conform unui studiu al Confederaţiei Turistice Elene (INSETE).

Unu din trei euro câştigaţi în fiecare an de Grecia vine din turism, ceea ce demonstrează dependenţa economiei elene de acest sector.

Conform studiului, contribuţia directă a turismului este estimată la 28,5 miliarde de euro în 2023 sau 13% din PIB, fiind cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată. În comparaţie, în 2022, contribuţia directă s-a situat la 23,9 miliarde de euro sau 11,6% din PIB, iar în 2019 de 23,1 miliarde de euro sau 12,6% din PIB, precizează INSETE.

Turismul rămâne orientat predominant spre export, 82,7% din venituri provenind de la vizitatorii străini. Mai mult, sectorul a contribuit direct în perioada de vârf – trimestrul trei din 2023 – la 16,4% din forţa de muncă, iar per total, direct şi indirect, la aproximativ 40% din forţa de muncă, ceea ce înseamnă că este de departe cel mai mare angajator din Grecia, informează publicaţia Ekathimerini, potrivit Agerpres.

Contribuţia directă de 28,5 miliarde de euro este alcătuită din: cheltuielile vizitatorilor străini (20,7 miliarde de euro, inclusiv cheltuielile pasagerilor navelor de croazieră), transportul aerian (2,5 miliarde de euro), transportul maritim (144 milioane de euro), cheltuielile companiilor care oferă croaziere (235 milioane de euro), turismul intern (2,5 miliarde de euro) şi valoarea adăugată de la investiţii (2,5 miliarde de euro).

Elena Marinescu

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

3 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

4 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

5 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

5 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

6 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

7 ore ago

Acest website folosește cookies