Ştiri

Soros și alți miliardari americani cer introducerea unei taxe pe averea persoanelor superbogate

Unii dintre cei mai bogaţi oameni din SUA, printre care George Soros, Chris Hughes, cofondator al Facebook, şi moşternitorii imperiilor Hyatt şi Disney, au făcut luni un apel pentru introducerea unei taxe pe averile persoanelor ultrabogate, iar banii obținuți pentru a reduce inegalitățile sociale și pentru combaterea schimbărilor climatice.

Într-o scrisoare publicată online luni, şi adresată candidaţilor la alegerile prezidenţiale, acest grup de miliardari americani au anunţat că sprijină ideea unei taxe federale pe avere care să ajute la reducerea inegalităţii veniturilor şi să genereze veniturile necesare pentru combaterea încălzirii globale şi îmbunătăţirea sistemului public de sănătate, scrie Agerpres.

„Scriem tuturor candidaţilor la preşedinţie, fie că sunt republicani sau democraţi, să susţină o taxă moderată pe averile a 1/10 din cei mai bogaţi 1% dintre americani, adică asupra noastră”, se arată în scrisoarea semnată de 19 persoane şi publicată luni online.

În prezent, averea combinată a celor mai bogaţi 0,1% dintre americani este echivalentă cu cea a 90% din populaţia SUA.

Deşi scrisoarea este prezentată ca fiind neafiliată politic sau vreo susţinere pentru un anumit candidat la preşedinţie, autorii fac referire la o propunere de impozit propusă Elizabeth Warren. Senatoarea de Massachusetts care speră să devină candidatul democrat la preşedinţie a propus o taxă anuală de 2% pentru averile de peste 50 de milioane de dolari, preconizând că ar putea fi colectată suma de 2.750 de miliarde de dolari în peste zece ani.

Conform scrisorii, propunerea politicianului „le-ar oferi la milioane de familii şanse mai bune de a trăi visul american”.

„SUA au responsabilitatea morală, etică şi economică de a taxa mai mult averea noastră”, scriu semnatarii proveniţi din 11 familii înstărite.

Bloomberg subliniază însă că statele europene care au introdus o astfel de taxă pe avere au înregistrat rezultate mixte. În anul 1995 un număr de 15 state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) aveau astfel de taxe, însă în prezent mai este în vigoare doar în patru din aceste state (Elveţia, Belgia, Norvegia şi Spania). Franţa, Suedia şi Germania se numără printre statele care au renunţat la taxa pe avere din cauza dificultăţilor cu implementarea ei.


Sursa: Agerpres

Foto: Guliver/Getty Images

NewMoney

Recent Posts

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

o oră ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

2 ore ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

3 ore ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

3 ore ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

4 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

4 ore ago

Acest website folosește cookies