Ştiri

Simona Halep, pentru prima dată în finala de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în premieră în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, joi, după ce a învins-o în penultimul act pe ucraineanca Elina Svitolina cu 6-1, 6-3. 

Simona a reuşit un meci excelent şi va disputa prima sa finală la All England Club.  Pentru Halep este a cincea finală de Mare Şlem din carieră, după cele din 2018 de la Australian Open, 2014, 2017 şi 2018 la Roland Garros.

Românca a declarat imediat după victoria categorică în fața Elinei Svitolina că trăiește unul dintre cele mai bune momente din viața ei.

„E un sentiment grozav, mă simt bine, sunt emoționată. Este unul dintre cele mai bune momente din viața mea, sunt fericită că am ajuns în finală. Nu a fost așa ușor cum arată scorul, am avut ghemuri lungi, am luptat din greu. Svitolina e o jucătoare bună, întotdeauna e dificil să joc împotriva ei. Am muncit fiecare minge, am stat bine împotriva ei. Am mai multă experiență față de 2014 (când a ajuns în semifinale la Wimbledon – n.red), sunt pozitivă pe teren, nu mai renunț la nicio minge, am învățat mult în ultimii 5 ani, vreau să lupt până la capăt în fiecare meci. Nu contează cu cine voi juca în finală, este ultimul meci al turneului, nu mai contează”, a spus Simona Halep după victoria din semifinale.

Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro), şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele pierdute.

Simona Halep o va întâlni în finală pe Serena Williams, sâmbătă, de la ora 16.oo.


Sursa: News.ro/Agerpres

FOTO: Hepta/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

35 de minute ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

3 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

3 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

4 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

4 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

4 ore ago

Acest website folosește cookies