Europa trebuie să se pregătească pentru situația în care Rusia va opri la iarnă toate exporturile de gaze în regiune, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), care a cerut guvernelor să lucreze la reducerea consumului și să nu închidă centralele nucleare, scrie The Guardian.
Fatih Birol a spus că reducerea livrărilor de gaze din ultimele săptămâni, despre care Kremlinul a spus că sunt cauzate de lucrările de mentenanță, ar putea fi de fapt începutul unui proces mai amplu de întrerupere a fluxului de gaze menit să împiedice Europa să își umple rezervele pentru iarnă, ceea ce i-ar oferi Rusiei un avantaj în relația cu statele din regiune.
„Europa trebuie să fie pregătită în caz că gazul rusesc este tăiat de tot”, a spus Birol într-un intreviu pentru Financial Times. „Cu cât ne apropiem mai mult de iarnă, cu atât înțelegem mai bine intențiile Rusiei”.
„Cred că întreruperile au ca scop evitarea umplerii rezervelor Europei”, a explicat șeful agenției. Țările din UE se grăbesc să își umple rezervele de realimentare, Germania sperând ca până în luna noiembrie capacitatea sa de stocare a gazelor să fie ocupată în proporție de 90%, în acest moment ele fiind doar pe jumătate pline.
Statele europene încearcă, de asemenea, să își reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia, preferând să importe gaz din alte țări, precum SUA, și să grăbească trecerea la energia regenerabilă. Cursa pentru renunțarea la petrolul și gazele rusești va necesita arderea unor cantități mai mari de cărbune, au avertizat însă oficialii europeni, care au spus că centralele nucleare nu vor putea fi închise prea curând. „Cu cât ne apropiem mai mult de iarnă, cu atât înțelegem mai bine intențiile Rusiei”, a spus șeful Agenției, potrivit sursei citate de Digi 24.
Birol a spus că măsurile de urgență luate de guvernele europene pentru a reduce consumul de energie nu sunt suficiente și le-a cerut să continue să facă provizii de energie. „Cred că vor fi adoptate și mai multe și mai ample măsuri pe măsură ce se apropie iarna”, a spus Birol, care a adăugat faptul că gazul va trebui probabil raționalizat dacă Rusia va continua să reducă exportul de gaze pentru Europa.
Moscova a redus sau chiar a întrerupt de tot exportul de gaze cu câteva dintre statele membre UE în ultimele săptămâni ca răspuns la decizia Occidentului de a impune sancțiuni împotriva Kremlinului pentru invadarea Ucrainei.
Europa și-a redus dependența de gazele rusești la 20% din totalul importurilor de când a izbucnit războiul din Ucraina – de la 40%, înainte de război, potrivit firmei de consultanță ICIS, dar și-a epuizat majoritatea opțiunilor de diversificare a surselor de aprovizionare, precum livrările de gaze naturale lichefiate pe mare, informează Financial Times.
Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…
Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…
Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…
Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…
eMAG lansează un nou shop-in-shop dedicat produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj:…
Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei Puig, care deține mărci de lux precum Carolina…
Acest website folosește cookies