Ştiri

Sebastian Burduja anunţă ce se va întâmpla cu plafonarea prețurilor la energie din 2025

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține că până în martie 2025 nu se va interveni asupra schemei de plafonare a prețului la energie și că, după acea dată, indiferent de varianta pe care se va merge, va avea loc „o evoluție treptată, transparentă și predictibilă”.

Ministrul Energiei nu a exclus nici posibilitatea de a se continua cu aceeași schemă de plafonare și după martie 2025. „După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat.

Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după. Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă, pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători, pentru întreg lanţul din piaţa energiei”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Efectele plafonării preţurilor

El susține că legea de plafonare „a dus românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană”. „Pentru energie electrică sunt peste cinci milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei, o factură absolut rezonabilă.

Statul român a făcut acest efort pentru a-i proteja pe români în condiţiile unei evoluţii impredictibile a pieţei, cu război în Ucraina şi, mai nou, cu un conflict în Orientul Mijlociu. Guvernul face acest efort ca să menţină o stabilitate pentru clientul final. Până în martie 2025, nu dorim să intervenim pe această scheme de compensare/plafonare”, a mai declarat ministrul Sebastian Burduja.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

18 ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

19 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

19 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

23 de ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

23 de ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

o zi ago

Acest website folosește cookies