Ştiri

S-a lansat Storm Shadow AI, o soluție AI on-premise, ce poate învăța în timp record să ia decizii rapide în scenarii critice pentru orice tip de vehicul

OVES Enterprise, companie dezvoltatoare de software și producător de drone, lansează Storm Shadow AI, o soluție avansată de inteligență artificială, ce poate învăța în timp record să ia decizii rapide și precise în scenarii critice pentru orice tip de vehicul operat fără intervenție umană. Astfel, fie că sunt vehicule terestre, maritime sau aeriene, acestea pot identifica, urmări și neutraliza obiective strategice.

„Storm Shadow AI este o soluție de inteligență artificială, rezultatul a peste 8 luni de cercetare intensivă și dezvoltare tehnologică, pe care o punem la dispoziția companiilor de securitate și apărare care vor avea, astfel, posibilitatea de a implementa sisteme autonome ce pot lua decizii rapide și precise în scenarii critice. Soluția a fost posibilă datorită emergenței la nivel global a unor noi echipamente hardware, a unor evoluții importante în zona de algoritmi AI, lucruri care au permis antrenarea AI-ului nostru la un nivel fără precedent, facilitând, astfel dezvoltarea unei soluții AI cu capacități superioare”, spune Mihai Filip (foto), CEO OVES Enterprise.

Storm Shadow AI este o soluție de tip „on premise” (software-ul este instalat și executat local, pe echipamentele clienților), întregul proces tehnologic durând aproximativ 3 luni. Acesta presupune implementarea și executarea de către companii a unei suite de aplicații și proceduri aferente etapei de antrenare a AI-ului.

După această perioadă, sistemele pe care a fost integrată soluția devin complet autonome, capabile să execute misiuni complexe fără intervenție umană directă. Această autonomie extinsă este vitală în operațiuni unde timpul de reacție și precizia sunt esențiale.

Pe lângă aplicațiile militare, soluția poate fi utilizată și în aplicații comerciale cum ar fi intervențiile de urgență sau livrările autonome de materiale esențiale către locații critice, precum spitalele, având potențialul de a revoluționa și alte domenii, demonstrând, astfel, versatilitatea și adaptabilitatea tehnologiei.

„Bineînțeles, soluția poate fi una dual use. Imaginaginați-vă o dronă care zboară autonom și recunoaște un spital la care trebuie să livreze sânge, sau orice altceva. Sunt foarte multe aplicabilități. Dar faptul că am reușit să preluăm întreaga parte de avionics la o dronă, cu un AI și un mic hardware, să identificăm și să distrugem ținte, totodată drona fiind imposibil de bruiat, este un lucru grozav”, mai spune Mihai Filip.

În prezent, OVES Enterprise colaborează activ cu principalii actori din industria apărării pentru a integra și adapta tehnologia Storm Shadow AI în sistemele lor. Aceste parteneriate subliniază angajamentul companiei de a oferi soluții care nu numai că îmbunătățesc eficiența operațională, dar și asigură un avantaj strategic semnificativ în teatrele de operațiuni moderne.

Pentru anul acesta, compania păstrează ritmul de investiții și anunță un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse și pentru continuarea procesului de extindere internațională, cu focus pe zonele de Software as a Service, Space and Defense și Cybersecurity.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

17 ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

17 ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

18 ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

18 ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

19 ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

21 de ore ago

Acest website folosește cookies