Ştiri

România se pregăteşte de vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani. EMA, undă verde pentru vaccinul Pfizer

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat vineri vaccinarea adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani cu vaccinul alinaţei americano-germane Pfizer/BioNTech. România va demara vaccinarea acestei categorii de vârstă ”cât de repede posibil”.

Vaccinul este primul care obține unda verde a EMA în vederea vaccinării adolescenţilor în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Până acum, vaccinul era autorizat pentru vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 16 ani.

Cele două laboratoare au anunțat pe 31 martie că vaccinul lor anti-covid are o eficienţă de 100% la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, potrivit rezultatelor unui test clinic în faza 3, asupra a 2.260 de adolescenţi, în Statele Unite.

Directoarea executivă a EMA Emer Cooke anunţa la începutul lui mai că agenţia, cu sediul la Amsterdam, urma să evalueze în mod accelerat date transmise de către producătorii vaccinului în vederea autorizării vaccinării adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Rezultatul acestei evaluări era aşteptat iniţial la începutul lui iunie. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că aşteaptă decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului (EMA) privind vaccinarea copiilor, iar după ce această decizie va fi emisă, România va începe vaccinarea minorilor cât de repede posibil.

Vești bune! Copiii cu vârsta între 12 și 15 ani se pot vaccina împotriva COVID-19! Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați.

Odată cu această autorizare facem încă un pas spre normalitate! Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă. Este important de menționat că este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal.

În acest moment, platforma de programare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare va putea permite programarea prin contul părinților”, colonel dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a fost întrebată când va putea începe vaccinarea copiilor, după decizia EMA, ea răspunzând că totul depinde şi de cât de repede vor fi făcute modificări în Registrul Electronic de Vaccinare.

Cred că depinde cum se iau deciziile în cadrul CNCAV, depinde şi cât de repede ne ajustăm pe partea procedurală, acele modificări în Registrul electronic de vaccinare şi cât de repede transmitem procedurile către centrele de vaccinare şi către medicii de familie implicaţi în aceste procese”, a mai declarat Mihăilă.

Elena Marinescu

Recent Posts

Înmatriculările de autoturisme verzi au crescut cu 46,8%, în aprilie

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2%…

o oră ago

Carea a fost cea mai mare despăgubire achitată în baza asigurărilor de locuințe

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie Membră UNSAR, în baza…

o oră ago

Jumătate din fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Care sunt consecințele și cum pot fi prevenite?

Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre…

o oră ago

One United Properties înregistrează un profit brut de 183,8 milioane de lei, în primele trei luni ale anului 2024

One United Properties înregistrează o cifră de afaceri consolidată de 419 milioane de lei în…

2 ore ago

Ce trebuie să știi atunci când vrei să-ți schimbi ochelarii de vedere? (P)

Alegerea unei noi perechi de ochelari de vedere poate fi o decizie importantă în viața…

2 ore ago

Începe Evaluarea Națională pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Peste 500.000 de copii vor susţine examene

Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a…

2 ore ago

Acest website folosește cookies